Preţurile la toate cele trei abonamente Netflix au fost crescute în America de Nord cu sume între unul şi doi dolari, scrie news.ro. Netflix se scumpeşte pentru a treia oară în ultimii trei ani în Statele Unite şi Canada.

NetflixFoto: Insidestudio, Dreamstime.com

Toate cele trei abonamente vor costa mai mult, iar cea mai mare scumpire o va suferi cel mai mare abonament.

Noile preţuri pentru Canada şi Statele Unite cresc după cum urmează:

  • Basic (1 stream, 480p): de la 8.99 la 9.99 dolari
  • Standard (2 stream-uri, 1080p): de la 13.99 la 15.49 dolari
  • Premium (4 stream-uri, 4K): de la 17.99 la 19.99 dolari

Noile preţuri sunt deja active pentru abonaţii noi, în vreme ce abonaţii actuali vor fi înştiinţaţi legat de noile preţuri, prin e-mail, pe parcursul următoarelor 30 de zile.

Scumpirile în val operate de Netflix în ultima vreme în cea mai mare piaţă a sa, ar putea fi interpretate ca un semn pentru ceea ce va urma şi în alte regiuni, inclusiv România.

Nu există, însă, vreo informaţie oficială, deocamdată, în acest sens.

În România, s-a creat deja o mare discrepanţă între cei aproximativ 60 de lei (12 euro) cât costă pe lună un abonament Netflix Premium şi cei 15 lei cât costă HBO Go şi Amazon Prime Video.