Președintele sârb Aleksandar Vucic a postat, vineri, un mesaj în care își arată sprijinul pentru Novak Djokovic și îl acuză pe premierul australian Scott Morrison de rele tratamente aplicate liderului ATP, informează The Age.

Aleksandar VucicFoto: Agerpres

"Ei ne predică adesea despre statul de drept. Vă puteţi imagina cum ar fi dacă un ministru din Serbia ar anula hotărârile judecătoreşti. Ne-au arătat cum arată o justiţie independentă, dar ne-au arătat şi cum arată o justiţie irelevantă, pentru că toată puterea este în mâinile executivului.

Dacă ai vrut să-i interzici lui Novak Djokovic să câştige pentru a zecea oară trofeul (n.r. la Australian Open), de ce nu l-ai trimis acasă imediat, de ce nu i-ai spus că este imposibil să obţină o viză? De ce îl maltratezi, de ce îl hărţuieşti pe el, dar şi pe familia lui şi o naţiune care este liberă şi mândră? Toate acestea sunt necesare pentru a câştiga nişte alegeri şi pentru a-ţi mulţumi publicul?

A apărut un preşedinte al unei ţări mici care are curajul să-i spună asta unui mare prim-ministru al unei ţări mari. Pot, pentru că spun adevărul şi ştii că spun adevărul.

Vom lupta pentru Novak Djokovic şi faptul că îl vei hărţui pentru o zi, două sau cinci în plus sau minus nu va schimba sentimentele poporului nostru faţă de poporul australian, pe care îi respectăm şi apreciem foarte mult, dar respectăm în acelaşi timp şi opinia noastră despre Novak Djokovic.

Poţi scrie sute de mii de articole foarte proaste despre el, el va rămâne cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile şi va fi mereu în inimile noastre. Şi tu, care crezi că obţii ceva hărţuindu-l, nu te vei apropia niciodată nu doar de Novak Djokovic, ci de orice om obişnuit, fie dintre ai tăi, fie dintre oamenii noştri mândri şi demni.

Serbia îl va susţine pe Novak Djokovic şi Serbia va şti să vă răspundă, purtându-se mult mai frumos decât te-ai comportat faţă de Novak Djokovic, dar respectând regulile internaţionale şi respectând tot ceea ce înseamnă reprezentarea adecvată a unei ţări. Trăiască Serbia, Novak, suntem alături de tine!", a declarat Vucic, pe Instagram.

Şi Prinţul Filip şi Prinţesa Danica Karadjordjevic, fiul şi nora lui Aleksandar Karadjordjevic, Prinţul Moştenitor al Iugoslaviei, au dat publicităţii un comunicat, în care vorbesc despre tiranie în cazul Novak Djokovic.

"Când tirania îşi arată faţa urâtă, atunci este de datoria noastră să vorbim. Mulţi nu vor recunoaşte că ne îndreptăm pe această cale periculoasă, deoarece tirania are un mod viclean de a se deghiza într-un act de bine, prin urmare, cei care vorbesc sunt adesea întâmpinaţi cu dezaprobare şi indignare, cum este cazul curajosului nostru frate Novak Djokovic.

Am devenit distraşi în societatea noastră modernă, drept urmare, putem uita cu uşurinţă lecţiile grăitoare ale istoriei. Când libertatea individuală de alegere a cuiva este compromisă, atunci acest lucru este greşit atât din punct de vedere moral, cât şi constituţional. Este esenţial să ne protejăm suveranitatea individuală sau riscăm să pierdem totul", se arată încomunicatul citat.

Novak Djokovic s-a întors în hotelul de carantină - Când va fi luată o decizie finală în cazul sârbului

Novak Djokovic se află din nou în custodia forţelor australiene de frontieră, iar prima audiere în instanţă în cadrul contestaţiei depuse de avocaţii liderului mondial la a doua decizie de a i se anula viza de intrare în ţară a fost scurtă şi s-a încheiat, informează The Age.

Judecătorul şi părţile implicate, reprezentanţii tenismenului sârb şi ai ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, au discutat chestiuni procedurale despre modul în care contestarea anulării vizei va avea loc în acest weekend.

Toate părţile au fost de acord ca audierea să aibă loc duminică, de la ora locală 09:30 (00:30, ora României).

Audierea a fost una administrativă, singura dispută între părţi fiind dacă dosarul va fi judecat duminică de un singur judecător al instanţei sau de un complet format din trei judecători.

În cazul în care cazul este prezentat în faţa a trei judecători, ministrul Hawke nu va avea nicio cale de a contesta sentinţa.

Judecătorul David O’Callaghan a spus că va lua o decizie în această privinţă în cursul zilei de sâmbătă.

Djokovic se află, de sâmbătă dimineaţă, în custodia forţelor australiene de frontieră, după ce ministrul Imigraţiei i-a ridicat a doua oară într-o săptămână viza de intrare în ţară liderului ATP.

Pentru a evita un circ mediatic, autoritățile australiene l-au reținut pe sârb într-un loc care nu a fost dat publicității. Conform presei de la Antipozi, acesta s-a prezentat sâmbătă, la ora 08:00 (vineri, ora 23:00 în România), la birourile Ministerului Imigrării, unde a fost audiat timp de două ore. Sârbul petrecut patru ore alături de avocații săi pentru a-și organiza apărarea.