Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, respinge ideea conform căreia s-ar putea ieşi din pandemie prin infectarea în masă cu varianta Omicron, mai puţin agresivă pentru organism. El a explicat la Digi 24 că, prin infectarea în masă, virusul ar putea produce noi mutaţii care să ridice noi probleme, potrivit News.ro.

Valeriu GheorghitaFoto: AGERPRES

"Au fost foarte multe discuţii că e foarte bine să lăsăm această variantă Omicron să se răspândească în momentul acesta pentru că nu e atât de agresivă şi în felul acesta se poate obţine imunizarea naturală a populaţiei. Nu este o abordare corectă, pentru că nu facem decât să facilităm acumularea de noi mutaţii şi creştem şansa virusului să muteze şi să genereze alte variante care s-ar putea să fie cu probleme mult mai mari şi vom pierde acest potenţial legat de o virulenţă mai scăzută”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi 24.

Medicul a arătat că în fiecare zi sunt raportate peste o mie de persoane care sunt reinfectate cu SARS-CoV-2.

El a susţinut că aproape 45% dintre cei raportaţi acum cu infecţie cu SARS-CoV-2 au şi istoric de vaccinare, însă aceştia au un nivel crescut de protecţie în aşa fel încât nu se observă la fel de multe internări ca în anteriorul val al pandemiei.