Senatorul UDMR Laszlo Attila a declarat, joi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, întrebat cum comentează faptul că s-a renunţat la certificatul verde în urma unei discuţii a liderilor coaliţiei la Palatul Cotroceni, că „nu crede că este treaba domnului preşedinte, cu pregătitrea domniei sale, să ia astfel de decizii, pentru că este o problemă de sănătate publică”. El a mai arătat că este medic şi crede că trebuie să faci tot posibilul să nu pierzi vieţi omeneşti, mai ales când îţi stau la dispoziţie măsuri de prevenţie.

Laszlo AttilaFoto: AGERPRES

„Să ştiţi, voi fi foarte tranşant, nu cred că este treaba domnului preşedinte, cu pregătitrea domniei sale, să ia astfel de decizii, este o problemă de sănătate publică şi trebuie lăsat personalul de specialitate să ia astfel de decizii”, a declarat senatorul UDMR Laszlo Attila, întrebat despre renunţarea la adoptarea proiectului certificatului verde, în luna decembrie, după o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, relatează News.ro.

El a precizat că a văzut „tot felul de argumente şi discuţii paralele, de multe ori”, pe această temă, legat de „ce ne putem asuma sau nu cu introducerea acestui document”.

„Părarea mea este că, dacă stăm mult şi ne gândim mult, o să se întâmple acel lucru care ne-a spus domnul Ciolacu că va fi tardiv”, a arătat senatorul.

Laszlo Attila a mai spus că nu ştie, pe de altă parte, cum vor putea adopta un document în condiţiile anunţate de Florin Cîţu, „cu aceste elemente de neconstituţionalitate”. „Ne-am trezi cu un ping-pong între CCR, domnul preşedinte şi Parlament şi, când vom termina, ne-am trezi cu o scădere a cazurilor”, a mai afirmat parlamentarul UDMR.

Senatorul a menţionat că, deocamdată, „săptămâna trecută am avut o creştere de 85%, avem peste 5 procente rata de pozitivare, în condiţiile în care odată cu începerea şcolilor numărul testărilor va creşte”. „Asistăm la creşteri de 30% în fiecare zi, tare mi-e teamă că o vom lua de la capăt, aşa cum am făcut în luna septembrie”, a afirmat el.

Laszlo Attila: „Întrebarea nu ar trebui să fie pe cine supărăm, trebuie să conştientizăm că marea întrebare e cu ce pierderi vom traversa valul cinci”

Despre motivul neasumării acestui proiect, Laszlo Attila a spus că trebuie să iei şi măsuri nepopulare, precizând că el este medic şi crede că trebuie să faci tot posibilul să nu pierzi vieţi omeneşti, mai ales când îţi stau la dispoziţie măsuri de prevenţie.

„Trebuie să conştientizăm. Aici cred că întrebarea nu ar trebui să fie pe cine supărăm şi cui îi place, cred că trebuie să conştientizăm că marea întrebare este cu ce pierderi vom traversa valul cinci, pierderi mici, puţini oameni în spitale, sau pierderi mari şi multe decese”, a comentat senatorul UDMR.

El a mai menţionat că „nu ne permitem luxul de a nu le acorda asistenţă medicală acelora care suferă de diagnostice în cazul cărora nu există astfel de elemente de prevenţie”, a arătat el, dând exemplul bolnavilor oncologici.

Liderul PNL Florin Cîţu urmează să propună în coaliţie variante de compromis pentru ca proiectul referitor la certificatul verde să fie adoptat în Parlament, printre care instituirea obligativităţii acestruia pentru angajaţii din Sănătate, MAI şi Apărare, dar nu şi pentru mediul privat, susţin surse liberale.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat, la rândul lui, că nu crede că certificatul verde este singurul instrument care poate stopa pandemia, precizând că nu consideră că trebuie pusă presiune pe români să se vaccineze. El a mai declarat că nu este adeptul vaccinării obligatorii.

Citește și: