Activista de mediu suedeză Greta Thunberg a criticat cu două săptămâni înainte conferința COP26 spunând că ”nu va aduce oricum nimic pentru viitorul planetei. „În stadiul actual, acest COP nu va aduce mari schimbări”, a estimat muza mișcării vineri, pentru AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

COP26 și toate întâlnirile internaționale "au potențialul de a face diferența, întrucât adună atât de mulți oameni. Deci, trebuie să ne asigurăm că profităm de această oportunitate. trebuie să contiunui să presezi", a adăugat tânăra activistă".

În timpul conferinței de la Glasgow, Scoția, statele din întreaga lume vor avea de la 31 octombrie până la 12 noiembrie timp să negocieze și să se angajeze mai concret în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Speranța mea, desigur, este că ne dăm seama brusc că ne confruntăm cu o criză existențială și acționăm asupra ei”, a continuat Greta Thunberg.

Pentru ea, acum este necesar „să schimbăm concentrarea și să nu mai căutăm să creăm nișe în programe, ci mai degrabă să salvăm planeta, prezentul și condițiile de viață ale generațiilor viitoare”.

Conform celei mai recente evaluări ONU publicată la jumătatea lunii septembrie, lumea se îndreaptă spre o încălzire „catastrofală” de + 2,7 ° C până la sfârșitul secolului, în timp ce fiecare fracție suplimentară de grad înmulțește consecințele dramatice.