Vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a declarat, miercuri, la Bruxelles, într-un interviu acordat HotNews.ro, că „deocamdată nu a fost deloc aprofundată” în PNL o variantă de guvern minoritar cu Florin Cîțu premier, susținută parlamentar de PSD.

Cristian BusoiFoto: Parlamentul European

Europarlamentarul a exclus și o nouă guvernare PNL-PSD. „Ar fi o variantă proastă pentru PNL și pentru România să mergem în acest moment într-o guvernare cu PSD, chiar dacă poate PSD-ul de astăzi - trebuie să recunoaștem - este diferit față de PSD din epoca domnului Dragnea” - a spus Cristian Bușoi.

Bușoi, care este vicepreședinte PNL pentru zona de sănătate, nu crede că guvernul Cîțu este responsabil pentru rata scăzută a vaccinării populației. „Cred că cea mai mare problemă în România a reprezentant-o campania împotriva vaccinării, dusă de oameni iresponsabili, care pescuiesc în ape tulburi, care, din motive de a-și atrage voturi și mă refer în primul rând la AUR, merg cu mesaje cu care simt că oamenii atrași de mesajul lor rezonează și este foarte comod pentru ei să meargă cu același ton de mesaj”.

Europarlamentarul, care este și președinte al Comisiei de Industrie, energie și cercetare a Parlamentului European, a vorbit și despre scumpirile la gaze și electricitate și a propus o serie de soluții la nivel european.

Urmărește interviul video cu Cristain Bușoi

HotNews: Domnule Bușoi, care este percepția dvs., de la Bruxelles, despre criza politică de la București suprapusă pe această criză sanitară, pentru că ați văzut câți români mor zilnic pe paturile de la ATI?

Cristian Bușoi: Chiar dacă astăzi suntem la Bruxelles, săptămâna trecută și la începutul acestei săptămâni am fost la București, am fost la multe discuții cu colegii mei din PNL, cu cei din Birou executiv, am discutat și cu premierul Florin Cîțu. În mod clar, criza politică nu a fost cauzată de PNL. Știm bine care a fost originea crizei politice. USR a decis să părăsească guvernarea, nemulțumiți de demiterea ministrului Justiției, care la rândul său bloca, pe motive de oportunitate și personale, nu pe motive de legalitate, un act legislativ al guvernului. Și, de acolo moțiunea de cenzură, urmată apoi de susținerea de către USR și AUR a moțiunii PSD.

Președintele a chemat partidele la consultări, a făcut poate un gest surprinzător, dar foarte corect, ca urmare a felului în care s-au purtat consultările luni, fiind o singură propunere de prim-ministru, a oferit lui Dacian Cioloș, președintele USR, șansa se a încerca să facă o majoritate în Parlament. Rămâne de văzut în ce măsură acest lucru va fi posibil.

HotNews: Dvs, PNL, ce veți face, având în vedere că Dacian Cioloș vrea să refacă coaliția cu PNL și UDMR?

Cristian Bușoi: Pentru început, cred că cel mai corect ar fi ca o majoritate să fie căutată de Dacian Cioloș în acea zonă care a determinat căderea guvernului, alături de PSD și AUR. Pentru că s-a văzut clar, pentru demiterea premierului Cîțu, majoritatea a fost aceasta: PSD-USR-AUR. Cred că acolo e primul loc în care trebuie Dacian Cioloș să încerce să găsească o majoritate. Evident, dacă acest lucru nu va fi posibil, vom decide în forurile statutare dacă putem avea o discuție în a construi un guvern în jurul lui Dacian Cioloș. Cred, însă, că după ceea ce s-a întâmplat, după felul în care colegii din USR l-au atacat pe Florin Cîțu și în oarecare bună măsură și PNL, este destul de dificil să reconstruim o coaliție în care să aibă și USR funcția de prim-ministru.

HotNews: Dar dvs, PNL, vă aflați la guvernare, ca guvern demis și aveți o responsabilitate, pentru că românilor nu le pasă de aceste negocieri și jonglerii între politicieni. Lumea vede că mor oameni în spitale, avem această criză forte urâtă care ne-a lovit și cum o rezolvați?

Cristian Bușoi: În primul rând, chiar în postura de guvern interimar, guvern demis în Parlament, știți bine că actualul guvern lucrează zi de zi pentru a limita situația gravă epidemiologică, sanitară.

O bună parte a acestei situații este cauzată de numărul mic de vaccinări. Pot fi multe scenarii luate în calcule, realitatea ne arată foarte clar că acele țări unde rata de vaccinare este foarte mare, numărul de cazuri și mai ales numărul de cazuri grave, de decese este foarte mic. România are una dintre cele mai mici rate de vaccinare din UE și situația cea mai gravă din punct de vedere epidemiologic.

HotNews: Este și un eșec al campaniei de vaccinare?

Cristian Bușoi: Nu. Evident că și din punctul de vedere al campaniei de vaccinare și promovării vaccinării, probabil s-ar fi putut organiza lucrurile puțin mai bine. Cred că cea mai mare problemă în România a reprezentant-o campania împotriva vaccinării, dusă de oameni iresponsabili, care pescuiesc în ape tulburi, care, din motive de a-și atrage voturi și mă refer în primul rând la AUR, merg cu mesaje cu care simt că oamenii atrași de mesajul lor rezonează și este foarte comod pentru ei să meargă cu același ton de mesaj. De asemenea, sunt anumiți jurnaliști care, din dorința de celebritate, poate sunt și frustrări personale, sunt așa-zisi lideri de opinie, avocați, economiști, oameni de afaceri, dar care pe rețelele sociale și, din păcate, în platoul unor televiziuni din România au sădit această îndoială în mintea și sufletul unor români în ceea ce privește vaccinarea, fake news-uri, lucruri care nu sunt adevărate. Asta pe fondul unei situații în care știm bine că România reacționează, poate din motive istorice, din motive de educație civică, de neîncredere în instituții, în sistemul medical. Și aici pot să-i înțeleg pe foarte mulți români că au avut experiențe negative în interacțiunea cu sistemul de sănătate, nu cred în sfatul medicului, ezită să meargă la spital în primele zile ale bolii.

Clar nu putem să nu admitem faptul că poate s-ar fi putut gestiona mai bine campania de comunicare pe vaccinare, poate s-ar fi reușit să se pună o presiune mai mare pe anumite categorii și să fie atrași inclusiv financiar medicii de familie sau alți factori de influență din mediul rural. S-a vorbit de caravane, a încercat guvernul, dar a avut puțină deschidere la factorii de influență la nivel local și mai ales la o bună parte dintre primari. Și atunci acele caravane în mediul rural n-au mai fost organizate. Dar nu putem arunca nu toată vina, nici măcar o parte din vină pe umerii guvernului.

HotNews: Dar o parte din vină?...

Cristian Bușoi: O mică parte, cea mai mică din tot acest puzzle de situații și de explicații pentru felul în care România a ajuns să aibă una dintre cele mai mici rate de vaccinare din UE. Dar astăzi am depășit această situație, nu mai putem da timpul înapoi, trebuie să acționăm pe mai multe fronturi. Guvernul face toate eforturile pentru a mări capacitatea ATI. Știți bine de deschiderea celor 2 spitale modulare - Lețcani și cel din București, din zona Pipera.

Am apelat la Uniunea Europeană pentru medicamentul Tocilizumab și pentru acele aparate de oxigen. Cred personal că e posibil să fie nevoie și ar trebui să facem aceste demersuri să cerem ajutor și pentru a transfera o parte din cazurile grave în străinătate și poate și pentru a avea medici din afara României în România, pentru că marea problemă a secțiilor de ATI nu e nici patul în sine, nici ventilatorul, nici spațiile, ci cea mai mare problemă o avem cu personalul medical. Ei nu pot deveni după un an specialiști în terapie intensivă. Formarea unui bun ATI-ist, chiar și unei asistente, unui personal mediu durează o lungă perioadă.

HotNews: Domnule Bușoi, spuneați de campania AUR „iresponsabilă”. Dar AUR este un partid mic, cu 10%, dvs, PNL, sunteți un partid mare, la guvernare încă, al doilea partid din Parlament, guvernul are și el mijloacele sale. AUR, cât e de mic, jurnaliștii despre care spuneați că vin cu fake-news sunt niște persoane private, iar dvs, PNL, cât e de mare, aveți guvernul, instituțiile, banii și nu puteți să faceți față acestei dezinformări, poate e mult spus campanii?

Cristian Bușoi: Nu e mult spus campanii. Eu cred că în România am asistat la demersuri consistente, după un plan bine gândit, uneori ca picătura chinezească, din partea unor oameni sau a unor partide. Nu sunt doar opinii sau chestii disparate, mi s-au părut foarte bine organizate, pentru a ajunge la un scop politic, acela de a-i apropia pe acei oameni care sunt predispuși. Eu nu cred că vorbim strict de cât a fost votul din 2020 sau cât sunt astăzi scorurile în sondajele de opinie. Evident că pe o chestiune atât de emoțională cum este vaccinarea, că pe atacuri permanente asupra oricăror măsuri luate de guvern, de instigare a oamenilor să nu poarte mască, să nu respecte, să se adune în tot felul de proteste care unele au scop politic împotriva guvernului, alteori, sub pretextul libertății, atacă măsurile de protecție a sănătății publice,. Impactul a fost mult mai mare chiar și asupra unor persoane care nici nu votează în România. Am văzut, cu surprindere, mulți tineri care nu sunt interesați de politică, nu au mers niciodată pentru AUR la vot și nici nu cred că vor merge vreodată pentru liderii AUR, cu care nu rezonează, dar care au fost foarte influențați de anumite opinii din mediul online. Nu au avut timp să se informeze, sunt foarte reticenți față de informările oficiale, ale doctorului Gheorghiță, ale lui Raed Arafat, ale celor din Ministerul Sănătății.

Hai să spunem că premierul, fiind mai politic, mesajele lui au fost mai... Dar nici medicii nu se bucură de o mare credibilitate la aceste categorii. Nu sunt doar votanți AUR, nu sunt nici măcar votanți PSD unii dintre ei, unii nu votează, poate au alte opțiuni, dar au fost influențați.

HotNews: Dar numai o treime s-au vaccinat. Vreți să spuneți că două treimi, majoritatea populației României s-a lăsat influențată de fake news?

Cristian Bușoi: Dacă vorbim de statistică, toată raportarea de o treime este făcută la populația generală a României, din statistici și știm că o bună parte a acestor oameni sunt plecați în străinătate. În realitatea procentul este mai mare, dar chiar dacă în loc de 33% vorbim de un 40-45%, suntem departe de nevoia și de procentul de 70% pe care ar trebui să-l atingem.

Nu sunt doar subiectiv. Evident că nu e rolul meu ca lider al PNL să intru acum să descriu toate lucrurile care trebuia îmbunătățite. Pot să admit că puteau fi organizate lucrurile mai bine. Nu e treaba mea să intru în detaliu să explic ce sa făcut greșit. Sunt destule voci în opoziție să facă lucrul acesta, nu mi se pare normal. Lucrurile pe care le puteam face mai bine le-am spus în interiorul PNL. De unele s-a ținut cont, de altele, nu.

Dincolo de subiectivitate, vă zic cu cea mai mare sinceritate și hotărâre că între cele 3 cauze pentru care avem rata mică de vaccinare:

1. situația generală, felul în care populația se raportează la autorități, felul în care înțeleg anumite chestiuni de datorie civică.

2. Al doilea pilon: atacurile, campaniile de dezinformare, campaniile anti-vaccin, atacurile politice foarte egoiste din partea forțelor politice.

3. Și al treilea pilon, acțiunea guvernamentală, acțiunea guvernamentală a avut ponderea cea mai mică. Și dacă ar fost o acțiune perfectă, și dacă s-ar fi mobilizat toate resursele din lume, n-aveam cum să ajungem acolo încât să le oferim oamenilor bani să se vaccineze. Nu ar fi fost corect față de cei care s-au vaccinat din proprie inițiativă.

Au mai fost mici inițiative de a se da gratuități, inclusiv tombole, primarul Sectorului 2 - chestia aia cu Oborul și cu porția de mici de la un privat care a susținut campania. Nu se puteau face tichete, tombole și mici pentru toată populația care nu s-a vaccinat și nici nu este corect să se fi făcut asta. Poate ar fi trebuit să se explice mai mult, dar trebuia ți suportul instituțiilor media, dar mai mult de atât guvernul nu avea ce face în fața acestei avalanșe de fake news și de oameni iresponsabili, care au pe conștiință alți oameni astăzi. 90% dintre cei care suferă, care mor sunt acei oameni care nu s-au vaccinat. Iar ceilalți 10%, o bună parte s-au vaccinat de curând, nu au făcut ambele doze și nu au făcut imunitate. Și mai este un fenomen pe care, aici la Bruxelles, mie greu să-l explic, pentru că e rușinos: sunt oameni care au certificate false de vaccinare. Cu complicitatea unora, și nu înțeleg cât de iresponsabil poți fi ca personal medical, sunt oameni care se duc la vaccinare, dar nu le este introdus vaccinul propriu-zis, este aruncat undeva, dar li se dă certificat de vaccinare. Și știți bine că sunt oameni în situații dramatice care au recunoscut că au făcut acest lucru - apăreau vaccinați și medicii nu înțelegeau cum o persoană vaccinată poate fi în stare atât de gravă.

HotNews: Dar de ce nu ați propus un premier?

Cristian Bușoi: Propunerea noastră de premier știți că nu poate fi alta decât Florin Cîțu, președintele PNL. Este o decizie pe care am luat-o, probabil că am fi fost acuzați, sigur am fi fost acuzați că nu ne dorim în niciun fel deblocarea crizei economice și că insistăm pe o singură variantă și atunci am considerat, pentru a se explora și alte variante. Nouă ni se pare limpede în acest moment că singurul partid care vrea să guverneze cu adevărat este PNL, singurul partid care vrea să deblocheze situația pentru că și alegerile anticipate ar fi un dezastru pentru România și pentru români, evident că dacă se va ajunge acolo vom respecta această decizie și vom lupta la alegerile anticipate. Dar poate sunt români sau chiar lideri politici care au impresia că pot avea soluții și cei de la USR, poate și cei de la PSD. Știți bine că nu poate fi făcută o majoritate în jurul PSD, nimeni nu va accepta să meargă cu PSD în actualul Parlament, decât poate AUR , dar nici așa nu vor avea majoritate. Iar a merge cu un premier din USR în condițiile în care USR totuși are un scor mult mai mic decât PNL e o chestiune care poate fi discutată, nu o respingem din start, dar evident are șanse discutabile.

HotNews: Cristian Ghinea spunea pentru Libertatea că nu exclude posibilitatea ca Florin Cîțu să intre în Guvern. dar nu ca premier, poate ca vicepremier, ministru. E fezabil?

Cristian Bușoi: Am colaborat bine cu Cristi Ghinea și în Parlamentul European și în scurta perioadă în care a fost ministru al Fondurilor Europene, de dragul acestei colaborări, mă abțin să comentez această declarație. În primul rând, nu va decide nimeni din afara PNL și nimeni în afară de premier și de președintele PNL ce rol va juca. În niciun caz nu va decide Cristi Ghinea.

Deocamdată, PNL a mers la consultări tocmai pentru a se explora și alte oportunități, alte soluții, nu a venit din prima să insiste pe soluția pe care o vedem naturală, normală și pe care am votat-o în PNL. Ni s-a părut normal și eu am fost printre cei care au susținut această idee, eu am spus că cel puțin pentru început ar fi bine să-i invităm pe foștii noștri parteneri. În tot spectrul politic, în afară de UDMR, cu care suntem colegi în PPE, USR este cel cu care avem cea mai mare afinitate pe dorința de reformă, pe traiectul pro-european, pro-SUA. Dar poate pentru început nu e rău să încerce să discute cu cei cu care au făcut o majoritate să dea jos Guvernul. Dacă nu reușesc în acea direcție, vedem ce decizii va lua PNL și în ce măsură mai poate fi discutată această variantă.

HotNews: Dar o variantă în care să mergeți cu PSD?

Cristian Bușoi: Nu. Ar fi o variantă proastă pentru PNL și pentru România să mergem în acest moment într-o guvernare cu PSD, chiar dacă poate PSD-ul de astăzi - trebuie să recunoaștem - este diferit față de PSD din epoca domnului Dragnea. Chiar și așa, însă, sunt foarte multe lucruri care ne despart de PSD și dincolo poate de o anumită experiență instituțională, de o anumită expertiză în administrația publică a unora din eșaloanele 2 și 3, când vorbim de decizii politice și de leadership-ul PSD, diferențele sunt de ani-lumină față de PNL. S-au mai văzut în Uniunea Europeană, coaliții dreapta-stânga, în mod clar la un moment dat pentru România trebuie găsită o formulă de guvernare. Nu poate fi lăsată această țară. Și ați pornit de la observația foarte corectă, că românii sunt exasperați pentru că dincolo de situația sanitară, de prețurile la electricitate, la inflație, vine și această criză politică pe care oamenii nu o înțeleg. Dar să nu uităm că cei care au plecat din Guvern au fost cei de la USR.

HotNews: Guvern minoritar, cu Florin Cîțu premier, dar susținut din Parlament de PSD, cum a mai făcut PNL pe vremea domnului Tăriceanu?

Cristian Bușoi: Deocamdată nu a fost deloc aprofundată o astfel de situație. Înțeleg că cel puțin declarativ PSD respinge această idee și o respinge din ce în ce mai mult. Cred că în final va trebui să ne regăsim în formula cu USR și UDMR cu premier Florin Cîțu. Sper ca cei din USR e singura soluție de a guverna în acest moment România.

HotNews: Sunteți președintele Comisiei de Industrii, energie și cercetare, aici, în Parlamentul European. Care e soluția, pentru că e o problemă în toată Europa cu utilitățile și mai ales în România, unde au luat-o razna prețurile?

Cristian Bușoi: Chiar în aceste zile, sunt decizii importante la nivelul Comisiei Europene. Doamna comisar Kadri Simson vine în Comisia ITRE pentru a prezenta soluțiile pe care le are CE. A fost o dezbatere și la Strasbourg și au fost multe luări de poziție. Multe dintre soluții vin de la statele membre, dar sunt și soluții care pot fi pornite la nivel european: în primul rând flexibilizarea și aprobarea unor mecanisme gen ajutor de stat, compensare de facturi. Eu chiar am plusat la dezbaterea din Parlamentul European și am susținut și o să susțin în continuare ideea ca și din fondurile europene, din sumele necheltuite din vechiul exercițiu financiar, din banii în exces determinați de creșterea certificatelor de emisii CO2 - știți că s-a atins un nivel record de 60 de euro - din alte surse să poată statele membre să folosească acești bani pentru a lua măsuri pro-active sau pentru a compensa o parte din facturi, pentru că sunt chestiuni imediate. Tot o chestiune imediată este aceea de a negocia importurile de gaz pe o singură voce și de a face o platformă europeană de achiziție a gazului. În mod clar, însă, trebuie să ne gândim și la soluții pe termen mediu și lung. Sper ca cei care din motive hiper-ideologice și hiper-dogmatice vor să vadă o dispariție a gazului imediat, care pe termen scurt ne face și mai vulnerabili în fața unor actori din afara UE și mă refer mai ales la Gazprom.

Trebuie rezolvată chestiunea cu taxonomia și toată lumea trebuie să înțeleagă că cel puțin pe perioada de tranziție, gazul trebuie să rămână o componentă - sigur, cu o pondere din ce în ce mai mică, dar nu poate dispărea peste noapte -, și în acele regiuni dependente de cărbune nu pot exista pe termen scurt și mediu alternative. Sigur că investim în regenerabile, dar durează ani să instalăm acele regenerabile.

HotNews: Iarna vine acum...

Cristian Bușoi: Exact. Și mă gândesc că sunt țări care resping și nuclearul. România poate fi la un moment dat doar pe regenerabile și nuclear, care să facă acea echilibrare de care are nevoie orice sistem energetic, ca atunci când nu bate vântul sau nu e suficientă lumină de la Soare, regenerabile nu produc cât trebuie, ai capacități de stocare, baterii, dar trebuie să ai și soluții de echilibrare, iar în România echilibrarea o poate face nuclearul și o face și gazul, atât cât va fi mai fi posibil. Trebuie să fim mai puțini dogmatici și producția europeană de gaz să continue să răspundă nevoilor pentru a nu fi nevoiți să importăm din ce în ce mai mult și aici e și cazul României. Avem nevoie de explorarea din Marea Neagră și avem nevoie ca atât Romgaz cât și OMV Petrom să continue exploatările și producția de gaz din sursele on shore. Și clar, sunt de acord cu cei care susțin entuziast Green Deal. Peste ani, atunci când vom avea o pondere mult mai mare a regenerabilelor, astfel de crize vor putea fi evitate, pentru că atunci vom avea tehnologii stabile, prețurile vor fi mult mai stabile, nu vom fi la mâna unui joc al prețurilor din afara UE și astfel de fluctuații nu vor avea loc.

HotNews: Domnule Bușoi, ați văzut că au luat-o razna prețurile la energie în România, dar acum și asigurările s-au scumpit după falimentul City Insurance. România are instituții, ASF pe partea de asigurări, ANRE pe partea de energie, ce e cu instituțiile acestea, de ce plătim oamenii aceia cu o grămadă de bani, că nu vedem nimic de la ei?

Cristian Bușoi: Sunt de acord cu acest răspuns implicit, că din păcate.. Bun, nu-s foarte în temă cu ce ar fi putut să facă ASF pe City Insurance, nu e chiar domeniul meu de expertiză. Dar cel puțin pe chestiunea ANRE, ar fi putut face mult mai multe, ar fi putut fi mult mai proactivă în momentul liberalizării pieței. Sigur că acolo vorbeam de diferențe mici între diverse oferte concurențiale. Dar nici acolo oamenii nu au știut cum să aleagă cea mai bună ofertă, cum să facă migrarea, în ce măsură pot fi informați. Odată ce prețurile au explodat, toate ofertele au crescut și deja nu mai contează o diferență mică între oferte, pentru că impactul e mult mai mare. Dar și aici ANRE putea să aibă un rol proactiv și abia la presiune publică, la presiunea Parlamentului a început să se uite un pic și la chestiuni în neregulă pe tot lanțul de aprovizionare, nu doar la producție, ci și la distribuție ți furnizare de energie - gaz, electricitate. Aici e nevoie de o reformă. Parlamentul decide, dar numește nu neapărat oameni politici, ci mai degrabă oameni cu background de expertiză și experiență profesională foarte solid în instituții ca ANRE, pentru că și această instituție pare hiper-politizată. Și chiar dacă trebuie să respectăm independența unor regulatori din piață, România se află în situația în care anumite instituții, sub pretextul acesta, nu mai sunt sub controlul nimănui și nu le mai trage nimeni la răspundere, ceea ce este de neacceptat.