Protestatarii față de măsurile antiCovid s-au ciocnit sâmbătă cu forțele de ordine în cadrul manifestațiilor din orașul australian Melbourne unde sute de oameni au ieșit în stradă, relatează The Guardian. Sute de manifestanți au fost arestați.

Proteste in Australia- captura de ecranFoto: Hotnews

Înregistrări video postate pe rețelele sociale surprind demonstranții scandând și aruncând cu diverse obiecte în forțele de ordine care au ripostat cu spray-uri paralizante.

Protestele au izbucnit după ce premierul Daniel Andrew a anunțat că măsurile de carantină dispuse în oraș vor fi extinse pe întreg teritoriul statului Victoria.

Doar 77 de noi cazuri de Covid au fost confirmate sâmbătă în statul respectiv.

Forțele de ordine au fost suplimentate cu peste 700 de polițiști pentru a controla protestele.

Oameni de toate vârstele au ieșit în stradă strigând ”Libertate” în timp ce autoritățile îi acuză de ”egoism”.

În statul Victoria sunt interzise adunările publice pe fondul pandemiei de coronavirus.

Poliţia a transmis că, pentru prima dată în timpul unui protest faţă de carantină, a folosit tactici non-letale care includ proiectile cu spray paralizant.

Au fost arestate peste 200 de persoane, acestea urmând să primească și o amendă de câte 5.452 de dolari pentru încălcarea ordinelor privind sănătatea publică.

Poliţia a dat alte 236 de amenzi şi a spus că trei oameni vor fi puşi sub acuzare pentru agresarea ofiţerilor. O anchetă va fi deschisă.

În statul Victoria nu sunt permise adunările, ca parte a măsurilor luate în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului.

Proteste au fost și în Brisbane și Sydney, unde efectivele de poliție au fost suplimentate cu 1.500 de ofițeri.

Autoritățile locale au emis ordine care interzic taxiurilor şi firmelor de transport de persoane să ia pasageri până sâmbătă, la ora 15:00. Trenurile nu au avut permisiunea să oprească în nicio staţie din centrul oraşului.

Poliţia a emis 137 de amenzi după ce a oprit aproximativ 38.000 de maşini care se îndreptau spre oraş.

Poliţia din statul New South Wales a anunţat că a făcut 47 de arestări şi a emis cel puţin 261 de avertismente în Sydney şi în NSW.

În total, de la debutul pandemiei, Australia a înregistrat 978 de decese asociate Covid-19. Mai mult de un sfert dintre australieni sunt acum complet vaccinaţi. (Articol actualizat)