Rețeaua de sateliți Starlink a lui Elon Musk urmează să ofere internet broadband pe tot globul cu excepția regiunilor polare până în luna august, relatează Bloomberg.

Sateliti Starlink pe orbitaFoto: Starlink

SpaceX a lansat peste 1.500 de sateliți până acum și Starlink are operațiuni în peste 10 țări, a anunțat Musk într-o prezentare susținută marți la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile.

Investițiile totale ale SpaceX în proiect se situează între 5 și 10 miliarde de dolari, a mai precizat miliardarul sud-african, adăugând că menținerea poziției competitive a companiei ar putea costa pe termen lung încă 20-30 de miliarde de dolari.

Serviciul, care are deja peste 69.000 de utilizatori activi și ar putea ajunge la jumătate de milion în următoarele 12 luni, potrivit acestuia.

„Scopul nostru este să nu dăm faliment”, a glumit Musk, referindu-se la istoria tumultoasă a industriei.

„Pasul numărul unu pentru Starlink este a nu falimenta. Dacă reușim să nu dăm faliment atunci va fi grozav și putem merge mai departe de acolo”, a adăugat miliardarul.

Nouă versiune de sateliți

SpaceX intenționează să ofere internet de bandă largă la până la 5% din populația lumii în locuri inaccesibile pentru rețelele convenționale wireless și de fibră optică.

Musk a spus de asemenea că a semnat două acorduri cu operatori telecom din „țări majore” dar că nu îi poate numi deocamdată și că poartă negocieri și cu alții.

Rețeaua de sateliți are o capacitate prezentă de a transfera 30 de terabiți pe secundă, Musk afirmând că țintește o latență - timpul de răspuns al rețelei - de mai puțin de 20 de milisecunde.

Musk, care a împlinit 50 de ani luni, a discutat și despre o serie de noi modernizări aduse rețelei în timpul unui briefing despre operațiunile SpaceX, companie evaluată la 74 de miliarde de dolari

SpaceX urmează să lanseze anul viitor o nouă versiune a sateliților săi Starlink care vor avea legături laser inter-satelit pentru a-i ajuta să acopere zonele polare.

Compania aerospațială a lui Musk intenționează de asemenea să lanseze un zbor pe orbită a uriașei sale rachete Starship „în următoarele câteva luni”, potrivit miliardarului.

Citește și: