Următorul sezon de gripă va fi ieșit din comun. Chiar dacă, pe când coronavirusul devasta populații de pe tot globul, omorând 4 milioane de oameni, doctorii și oficialii din sistemele de sănătate au observat că altceva lipsea: aproape că nu exista gripă, scrie CNN.

Virusul gripei mărit de 100.000 de oriFoto: Wikipedia

Un singur copil a murit de gripă în acest an în SUA. În 2019-20 au fost 199 de decese din cauza gripei la copii și 144 în sezonul dinainte. Cazurile de gripă, numărate de obicei cu zecile de milioane, au fost doar câteva mii în SUA în acest an.

„Gripa n-a fost nicăieri, cu excepția unei activități rezonabile în vestul Africii”, spune dr. Richard Webby, specialist în gripă la St. Jude Childrenʼs Research Hospital din Memphis. „Nimeni n-a văzut-o.

Inclusiv în țările care au restricționat total. Inclusiv în țările care n-au restricționat deloc. Inclusiv în țările care au făcut o treabă bună cu controlul pandemiei. Inclusiv în țările care n-au făcut.”

Nu este foarte limpede de ce. Mulți experți cred că măsurile luate pentru controlul coronavirusului au prevenit și răspândirea gripei. Sau coronavirusul a surclasat cumva virusul gripal.

În orice caz, Webby și alți experți cred că pauza din activitatea gripei este doar temporară. Se tem că ea va reveni la toamnă cu răzbunare.

„Cel mai rău sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată”, a spus Webby. „Când se va întoarce, va fi un sezon ieșit din comun”, este de acord Aubree Gordon, epidemioloagă la School of Public Health de la University of Michigan.

Un motiv va fi comportamentul oamenilor. Sătui de stat în izolare, de purtat mască, de stat departe de alții, oamenii vor sărbători libertatea oferită de vaccinuri. S-ar putea să întreacă măsura.

Călătoriile se înmulțesc, restaurantele se umplu, iar școlile vor să redeschidă la toamnă cu elevi în clase.

Dar, în vreme ce oamenii dau buzna în vacanțe, baruri și reuniuni de familie care sunt mult mai ferite de coronavirus, ei nu au niciun fel de protecție împotriva gripei și altor virusuri respiratorii care se răspândesc la fel precum coronavirusul: prin aer, în stropi și suprafețe.

Răspândirea virusurilor în școli

„Sunt sigură că eliminarea măsurilor de combatere a coronavirusului, revenirea copiilor la școli și reluarea călătoriilor, mai ales internaționale, vor oferi tuturor virusurilor respiratorii noi oportunități de răspândire”, a declarat pentru CNN Lynette Brammer, care conduce US Centers for Disease Control and Preventionʼs Domestic Influenza Surveillance Team.

Totuși este prudentă în preziceri: „Gripa este mereu imprevizibilă, dar acum simt că va fi mai mult ca niciodată”.

Mai există o teorie, nu foarte documentată, că răspunsul sistemului nostru imunitar este stimulat de expunerea repetată, anuală, la virusuri ca gripa. Aceste expuneri nu sunt suficiente pentru a ne îmbolnăvi, dar amintesc sistemului imunitar să rămână vigilent.

„Dacă lipsește mai mult timp expunerea, este mai probabil să fii mai simptomatic și bolnav”, spune Gordon. Este valabil pentru toate virusurile non-Covid și alte infecții. „Sunt îngrijorată de toate. Toate pot provoca boli grave. Toate pot provoca pneumonie”, spune Gordon.

Doi ani cu virusuri într-unul singur

Sezonul de toamnă al bolilor respiratorii poate fi resimțit ca mai rău, chiar dacă nu va fi. Allison Aiello, care studiază răspândirea bolilor infecțioase la University of North Carolina, apreciază că mulți copii vor face față într-un singur sezon expunerii ca timp de doi ani la o gamă de virusuri: „Când o persoană n-a fost bolnavă o vreme, poate avea simptome mai severe.”

Gripa va fi virusul măsurat. Doctorii nu-i testează pe pacienți pentru alte tipuri – mai ales că nici n-au tratamente contra lor – dar CDC urmărește gripa.

Sezonul de gripă din 2019-20 a fost unul moderat în SUA: 38 de milioane de oameni s-au îmbolnăvit de gripă, 18 milioane au apelat la asistență medicală, 400.000 au fost spitalizați și 22.000 au murit.

Multe vor depinde de câți oameni vor fi vaccinați. În fiecare an, sub jumătate din americani se vaccinează, deși CDC recomandă o doză anuală de vaccin pentru aproape toți cei peste vârsta de 6 luni.

Un singur lucru este sigur: activitatea gripei este impredictibilă. „Nu știu la ce să mă aștept. Vom aștepta și vom vedea” spune Brammer. Ea a văzut fiecare sezon de gripă timp de multe decenii, iar fiecare a fost unic. „De fiecare dată când crezi că știi ce se va intâmpla, va fi ceva cu totul diferit.”