​Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a afirmat marți, la HotNews.ro, că speră ca la jumătatea lunii mai să se poată decide prezența fizică la școală pentru toți elevii, fără scenarii.

Sorin Cimpeanu, la HotNews.roFoto: Captura video

„Înainte de a încheia criza sanitară vom putea înainta o propunere să se analizeze revenirea la scoală a tuturor elevilor. Nu Ministerul Educației e în măsură să se pronunțe. E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o astfel de propunere, care să-i vizeze pe cei din clasele V, VI, VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a” a declarat Cîmpeanu.

„Mi-aș dori ca la jumătatea lunii mai să considerăm că sunt întrunite premisele pentru a analiza dacă este posibilă începerea școlii cu prezență fizică”, a adăugat ministrul, răspunzând unei întrebări în acest sens.

Preșcolarii și elevii tuturor claselor exceptând cele terminale se întorc pe 5 mai la școală, după vacanța prelungită de primăvară, însă nu toți vor participa fizic la cursuri. În baza noilor scenarii stabilite, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, dar și cei de a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile cu rata de infectare de peste 1 la mie vor continua școala online.

În plus, în ciuda multiplelor discuții pe acest subiect, în școli nu vor ajunge anul acesta teste non-invazive cu salivă. Pentru testarea elevilor rămân la dispoziția școlilor doar testele antigen rapide cu recoltare din nas sau gât, pentru care părinții trebuie să își dea acordul, despre care ministrul Educației afirma că s-au folosit în număr foarte mic.

O altă noutate a acestui început de școală este faptul că toți elevii din școlile speciale pot participa fizic la cursuri, în localitățile care nu sunt în carantină.

Amintim că pe 10 mai se întorc la cursuri, fizic, toți elevii claselor terminale - clasa a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, cu excepția celor din localitățile carantinate.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Educației, la HotNews LIVE: E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm propunerea să revină toți elevii la școală / Unul din doi profesori este vaccinat