​Mulți și-au transformat casa în sală de sport din martie 2020. Sunt cazuri în care și-au luat biciclete fitness și benzi de alergat, dar și gantere, benzi elastice și saltele de yoga. Un an de sport pentru trei persoane. Unele canale Youtube, deși par profesioniste, sunt slabe prin faptul că încearcă să imite trendul: „Se urmăresc bine exercițiile pentru eliminarea grăsimii abdominale? Păi, facem unul. Se urmărește Baby Shark? Arătăm cum Baby Shark face abdomenul patrățele”. Deci sunt multe prostii, iar mulți se plagiază unii pe alții. Dacă cineva are o idee și face multe vizualizări, atunci ideea este replicată de altul și tot așa. E mult plagiat. Alte canale sunt serioase, dar mai puțin urmărite.

Sport acasaFoto: Hotnews

Pe Andrei deja cred că-l cunoașteți. L-am prezentat în multe alte materiale legate de economisire și investiții. E real, nu o invenție, doar numele este altul.

Până să se închidă sălile de sport, anul trecut, mergea o zi da, una nu și plătea 160 lei/lună (la sala sa din cartier). După ce s-a închis (din cauza restricțiilor), trebuia să se mențină în formă, mai ales că prietena sa îi spunea, în glumă, că va avea „mâini de T-rex”, adică îi vor slăbi mult în comparație cu restul corpului care se va mări dacă va sta.

Avea deja o saltea de sport și a căutat clipuri pentru a se menține în formă. Cele mai multe erau despre abdomen. Pentru că multe promiteau „pătrățele” după o anumită perioadă, asta a făcut. Cam 50 minute pe zi, undeva pe la prânz, dar la fel: o zi da, una nu.

La un moment dat a făcut o lună un exercițiu: Baby Shark (combinat cu alte exerciții).

Evident că nu au fost cine știe ce rezultate.

Clipurile, în sine, nu sunt rele, dar se simțea, în practică, un soi de dezinformare. Este nevoie de mai mult. După circa 4 luni urmărind același canale, abia se observau rezultatele.

Bineînțeles, problema poate fi și faptul că trebuia să țină o anumită dietă. El nu consumă carne (nu-l judecați, că nici el nu are nimic cu cei care mânâncă animale – pur și simplu nu-i place carnea), dar îi place ciocolata neagră și înghețata (vara trecută a mâncat multă).

100 de flotări pe zi... o perioadă destul de lungă, la fel, fără prea mari rezultate, oricât e variate erau. Sunt multe tipuri de flotări, nu 2-3 cum credea, care antrenează o anumită parte a mușchiului.

După cele 4 luni a căutat gantere de 10 kg. Pe site-urile cunoscute se vindeau la prețuri mult prea mari. În final a găsit la un magazin foarte cunoscut cu profil sportiv: set de 20 kg (2 gantere – dintr-alea cu discuri) la aproape 200 lei. Nu aveau pe stoc, dar și-a introdus adresa de email pentru a fi notificat dacă mai aduc. A doua zi deja a primit e-mail: 50 pe stoc. A comandat setul (unul) imediat și a sosit.

A comandat și o saltea mai bună (o folosește pentru că nu vrea să lase urme de transpirație pe parchet).

Andrei s-a apucat bine. A urmărit diverse clipuri. La fel, unele sunt doar pentru a face vizualizări. A găsit canale de youtube bune (mai puțin urmărite decât celelalte, dar mai serioase). Rezultatele au început să se vadă repede, după una - două săptămâni.

Abdomenul se lucra singur, practic. A văzut că nu e nevoie de exerciții speciale pentru asta.

În această primăvară a constatat că vrea să mărească pieptul. La fel, exercițiile de pe anumite canale nu dădeau rezultate. Partea de jos a mușchiului pieptului se crește ușor, dar partea de sus e mult mai complicată. Nimic nu dădea rezultate, până a descoperit un canal bun.

De pe altul a descoperit că are nevoie de benzi elastice lungi pentru un randament mai bun (a cumpărat 3 tipuri). Toate au funcționat. Deja încep să se vadă rezultatele.

Acum antrenează tot corpul, dar și-a schimbat ora, după 17:00. Are sau nu are chef, știe că trebuie să facă sport. Nu amână. O oră trece repede.

Andrei consideră că dacă ai antrenat corpul, ar trebui antrenata și mintea. Seara, după ora 22:00, citește. Pe deoparte studiază în domeniul său de activitate, iar înainte de culcare ceva SF.

Costurile sale:

Gantere 20 kg: 200 lei

Saltea: 100 lei

Benzi elastice lungi (3): 140 lei

Bineînțeles, se pot comanda și de pe o platformă cunoscută și să vină din China, prețurile ar fi mai mici: o saltea (10-20 lei), iar benzile (tot 10-20 lei – depinde, se găsesc și mai scumpe). Diferența este că durează până vin între 1-2 luni. Andrei nu avea răbdare să aștepte.

Alina tot de pe Youtube cu cheltuieli minime

În cazul Alinei (32 ani), dimineața deschide laptopul și se apucă de muncă pentru o multinațională din sectorul financiar. Abia are timp de masa de prânz. Volumul de muncă e mare.

Seara pe la ora 19:00 reușește să se relaxeze, așa că deschide TV-ul, conectează telefonul, întinde salteaua și urmărește exercițiile de pe un canal de profil.

În realitate, are câteva canale de sport pe care le urmărește pe Youtube. Și-a luat o saltea yoga la începutul pandemiei (100 lei) și, de curând, un booty band (30 lei).

Exercițiile de pe un canal.

Și spune că se văd rezultatele. E mulțumită.

„Mă simt mai energică după ce fac sport. Nu mă mai gândesc la muncă”, spune ea, precizând că după deschiderea sălilor de fitness, nu va mai merge acolo, deși s-a vaccinat recent. I se pare la îndemână să facă sport acasă. Zice că nu mai pierde timpul până la sală.

Costuri:

Saltea: 100 lei

Booty Band: 30 lei

Benzi elastice (altele decât Andrei): 25 lei

*la fel, pot fi ieftine sau scumpe - depinde de unde le achiziționezi

Prin Zoom cu antrenor

Cătălina (38 ani) lucrează tot de acasă. Ea nu și-a întrerupt antrenamentul decât foarte puțin, la început, când a venit pandemia. Multe săli au în general clase. Asta făcea acolo, mergea la ele pentru o oră.

A continuat să plătească un abonament, dar acum face de-acasă. La prânz își ia o oră liberă, se conectează prin Zoom, își întinde salteaua, antrenorul îi vede pe toți și încep exercițiile. Se văd unii pe alții, iar dacă îi vede că nu fac cum trebuie sau nu au ritmul potrivit, prin intermediul ecranului el le spune că să facă și îi încurajează.

Cătălina spune că are nevoie să fie încurajată. Simte că e la una dintre clase când face de acasă. Nu are răbdare să facă precum celelalte două persoane menționate mai sus. Nu îi place de pe Youtube. Vrea live. Pentru asta plătește: 250 lei/lună.

Mai folosește și echipamente, depinde de clasă: gantere de 1,5, 3 și 6 kg și benzi elastice.

Costuri:

Abonament lunar: 250 lei

Gantere (1,5 kg): 45 lei

(3 kg): 70 lei

(6 kg): 180

Saltea: 100 lei

Benzi elastice (alte tipuri decât Andrei): 25 lei

(de precizat că pot fi cumpărate și din China la prețuri extrem de mici, doar că durează 1-2 luni până ajung în țară)

Cele de mai sus sunt doar niște exemple. Evident, cei care nu vor să cheltuiască bani pot folosi sticle de apă, geamantane ce sunt umplute cu lucruri grele etc., un preș pe jos sau pot alerga în parc. Trebuie doar să vrei să faci sport pentru a te menține în formă. În ceea ce privește exercițiile, vezi care dau rezultate. Sunt multe prostii pe Youtube, navighează prin ele.