Președintele SUA, Joe Biden, a decis să-și amâne planul de creștere majoră a numărului de refugiați admiși în Statele Unite și va menține plafonul istoric scăzut de 15.000 de persoane, a declarat vineri un înalt oficial guvernamental, potrivit AFP.

Migranti la granita sudica a SUAFoto: Guillermo Arias / AFP / Profimedia Images

Joe Biden spusese anterior că dorește să admită până la 60.000 de persoane pe an, dar în cele din urmă păstrează limita strictă stabilită de predecesorul său Donald Trump, din cauza necesității de a „reconstrui” programul de admitere a refugiaților și a complicațiilor legate de Covid-19.

Este pandemie, a spus acest înalt oficial, sub condiția anonimatului.

Acest program se referă doar la refugiații selectați de agențiile americane de securitate și informații din taberele ONU din întreaga lume pentru a fi relocați în Statele Unite, în principal printre cei mai vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă, văduvele sau persoanele cu dizabilități.

"Vom folosi cele 15.000 de locuri prevăzute de noile reglementări și vom lucra cu Congresul pentru a crește numărul de acceptări și pentru a reveni la cifrele la care ne-am angajat", a detaliat el.

În februarie, președintele democrat și-a anunțat intenția de a crește de opt ori numărul refugiaților admiși în Statele Unite, pentru a-l crește la 125.000 în anul fiscal următor.