Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după întâlnirea cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, că școala se va relua după vacanța prelungită de primăvară tot în cele trei scenarii pe baza ratei de infectare.

Foto:

„În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică”, precizează comunicatul de presă.

Cîmpeanu declarase la finalul lunii martie că elevii ar putea să revină în şcoli cu prezenţă fizică, fără scenarii, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii care ţin de respectarea regulilor de protecţie, de vaccinarea personalului din învăţământ, testarea cu teste noninvazive, dar şi înregistrarea unui trend descendent în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus.

Redăm comunicatul de presă transmis de Administrația Prezidențială:

„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 8 aprilie 2021, o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia au fost abordate teme privind sistemul educațional, precum și modalitatea de derulare și de finalizare a anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru toți participanții la procesul de învățământ.

În acest context, au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecție sanitară la nivelul unităților școlare.

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2.

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.”