O cafenea cu pisici din Dubai reprezintă un refugiu pentru persoanele care doresc să se bucure de compania acestor animale, dar şi un centru de adopţie pentru unele dintre numeroasele feline fără stăpân din Emiratele Arabe Unite, relatează duminică Reuters, citată de Agerpres.

Cafeneaua cu pisici, Dubai (sursa foto: Facebook)Foto: Hotnews

Ailuromania Cat Cafe, care era prima cafenea cu pisici din Orientul Mijlociu la momentul la care a fost deschisă, în 2015, speră că proprietăţile relaxante ale celor 25 de pisici ale sale, pe care le-a salvat şi cărora le-a oferit un adăpost, le vor ajuta să îşi găsească astfel cămine definitive.

"Oricine este stresat nu trebuie decât să găsească o pisică. Tot stresul va dispărea", a declarat Omnia Fareed, ale cărei surori iubitoare de pisici, Allaa şi Iman, au înfiinţat cafeneaua după facultate, inspirându-se de la localuri similare din Coreea de Sud şi Londra.

Locatarii de la început ai cafenelei erau pisici fără stăpân, adoptate de familie de-a lungul anilor. În prezent, Ailuromania găzduieşte pisici de la un adăpost de animale, condus de guvern în emiratul vecin Emiratul Ras al-Khaimah, în speranţa că astfel vor fi stimulate adopţiile.

Cafeneaua are clienţi care îi trec pragul în mod regulat, în căutarea relaxării oferite de pisici, sau pentru că nu pot avea un astfel de animal acasă.

"Sunt atât de drăguţe, le place să se joace", a declarat o clientă pe nume Shaasthra. O altă vizitatoare, o pisică fără stăpân care obişnuia să vină în mod regulat la cafenea şi să se uite înăuntru pe geam, a fost de asemenea invitată înăuntru şi în cele din urmă a fost adoptată.

După ce Dubaiul a început să ridice măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, vara trecută, cafeneaua a fost redeschisă, cu restricţii de capacitate şi măsuri speciale de igienă. Dubai are un număr ridicat de pisici fără stăpân, multe dintre ele fiind abandonate pe străzi de proprietarii lor, notează Reuters.

În 2018, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au dispus că abandonarea animalelor este ilegală. Activiştii pentru protecţia drepturilor animalelor solicită însă de mulţi ani implementarea unor programe pe scară largă de hrănire, dar şi de prindere şi sterilizare pentru a se reduce în mod etic numărul animalelor fără stăpân.

În luna august, municipalitatea din Dubai a emis o circulară care reafirmă o politică de amendare a oricărei persoane prinsă hrănind animale fără stăpân, argumentând că această practică ar încuraja răspândirea bolilor.