Clubul Kayserispor a anunțat, marți, că s-a despărțit de antrenorul Dan Petrescu. Turcii au afirmat că separarea a avut loc de comun acord, antrenorul invocând motive familiale.

Dan PetrescuFoto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia

”Din motivele familiale ale antrenorului nostru, Dan Petrescu, ne-am separat de de comun acord. Îi mulțumim lui și staff-ului săi și le dorim succes în viitoarele lor experiențe”, se arată pe contul de Twitter al grupării turce.

Marţi, un jurnalist din Kayseri, citat de presa turcă, a scris că antrenorul Dan Petrescu a fost dat afară de la conducerea tehnică a echipei Kayserispor.

"Kayserispor, care luptă pentru salvarea de la retrogradare şi cel mai recent a fost învinsă în deplasare de Sivasspor, scor 2-0, a decis să se despartă de tehnicianul român Dan Petrescu. Conform jurnalistului Memduh Borazan, de la presa din Kayseri, conducerea clubului a decis despărţirea de antrenorul român din cauza parcursului slab al echipei", a scris Fanatik.

Purtătorul de cuvânt al clubului, Mustafa Tokgoz, a declarat după meciul cu Sivasspor: "Nu am văzut niciun fotbal pe teren. Nu am reuşit să rezolvăm problema legată de atac. În timpul jocului am avut doar teamă. Vom avea o discuţie detaliată cu antrenorul nostru şi ne vom apleca asupra tuturor problemelor".

La 10 ianuarie, Dan Petrescu a semnat un contract valabil un an şi jumătate, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon, cu Kayserispor.

De atunci echipa antrenată de el a înregistrat două victorii, trei remize şi trei înfrângeri.

După 25 de etape, Kayserispor ocupă locul 16, cu 25 de puncte, la egalitate cu Erzurumspor, de pe locul 17, şi la un punct de Istanbul Başakşehir, de pe locul 18, retrogradabil.