Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat vieri seară, la Digi24, că nu mai există nicio doză de vaccin de la Moderna, iar cele 79.000 care sunt programate să sosească săptămâna viitoare vor fi folosite pentru rapel, notează News.ro. Gheorghiţă a explicat şi eficienţa vaccinului AstraZeneca şi a subliniat că reacţiile resimţite în urma vaccinurilor împotriva virusului SARS-CoV-2 durează circa 24 de ore.

Valeriu GheorghitaFoto: AGERPRES

”În acest moment, din dozele recepţionate de la Moderna, circa 78.000 de doze, peste 77.000 deja au fost administrate persoanelor care s-au programat la vaccinare. Pot să vă spun că în stocuri nu mai avem nicio doză de la Moderna. Urmează săptămâna viitoare să primim următoarea tranşă pe luna februarie şi ultima, de la compania Moderna, de aproximativ 79.000 de doze ceea ce înseamnă că nu le vom da pentru utilizare, ci vor fi stocate pentru a asigura rapelul. Vorbesc de luna februarie. În luna martie urmează să primim probabil în două tranşe diferite aproximativ 230.000 - 240.000 de doze, dar nu avem încă un calendar confirmat”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă sunt semne de întrebare legate de vaccinul AstraZeneca, Gheorghiţă a explicat că în urma administrării acestuia nu au fost înregistrate reacţii adverse care să nu fie menţionate în prospect.

”Noi considerăm că evoluţia şi numărul de persoane vaccinate este aproximativ cel pe care îl aşteptam, având în vedere că noi am deschis aproximativ 10.800 de locuri de vaccinare zilnic şi avem puţin peste 9.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, iar din punct de vedere al profilului de siguranţă nu am înregistrat reacţii adverse care să nu fie menţionate în rezumatul caracteristic produsului”, a mai declarat Gheorghiţă.

De asemenea, Gheorghiţă a fost întrebat dacă vaccinul de la compania AstraZeneca este la fel de sigur ca celelalte două, el răspunzând că ”nici nu trebuie să punem problema în felul acesta”.

”Categoric, da. Nici nu trebuie să punem problema în felul acesta din moment ce a primit recomandare din partea Agenţiei Europene a Medicamentului. De asemenea, este un vaccin care are o rată de eficacitate care ne permite să îl folosim cât se poate de clar şi cu beneficii maximale pentru persoanele vaccinate, având în vedere următoarele aspecte: protecţia este de aproape 100% faţă de formele severe de boală, faţă de internări. Practic nivelul de protecţie pe care vaccinarea cu AstraZeneca este cât se poate de bună. Sunt date din studiile derulate care ne arată o scădere a efectelor simptomatice cu 67 la sută pentru că protocolul de studiu a permis testarea săptămânală a tuturor persoanelor care au făcut parte din acel studiu şi s-a observat o scădere a considerabilă a ratei de infecţie simptomatică. Dacă ne uităm la vaccinurile pe care le folosim an de an pentru gripa sezonieră, care au o rată de eficacitate de 40 - 60 la sută, datele pentru vaccinul de la AstraZeneca în momentul de faţă arată o rată de eficacitate între 76 - 82 la sută, ţinând cont de momentul în care administrăm a doua doză”, a declarat Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte efectele adverse ale vaccinurilor împotriva COVID-19, Gheorghiţă a explicat că majoritatea au o durată de circa 24 de ore.

”Prin vaccinare, practic, antrenăm răspunsul imun al organismului pentru momentul în care eventual se va întâlni cu virusul, pentru a face faţă acelei provocări. Însă intensitatea este categoric mult mai uşoară şi vorbim de până la o zi de durere de cap, febră”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiţă.