Au trecut cinci decenii de la 1971, un an foarte important în muzică, în care au apărut albume esențiale de la Led Zeppelin, Marvin Gaye, The Doors sau John Lennon. A fost un an de răscruce pentru muzica rock, pop și experimentală, în viziunea presei de specialitate. Nu a influențat doar artiștii din anii 70, ci și generații întregi care au urmat după. Pentru că e o aniversare frumoasă, rotundă, și după un an în care lansările au fost sporadice, am reluat discurile, să văd cum sună în prezent.
Nu știu cum s-au aliniat planetele în 1971, dar a fost o perioadă extrem de fructuoasă pentru artiști și muzicieni. Americanii au realizat că societatea lor e profund scindată de războiul din Vietnam și toate speranțele pacifiste din anii 60 au fost doar niște iluzii.
Englezii s-au uitat peste Atlantic la frații lor și au zis că pot face muzică mai bună decât ei. La toată schema asta s-au adăugat și stupefiantele care nu au dispărut odată cu mișcarea hippie. Combinația asta de probleme sociale, competitivitate artistică și substanțe halucinogene a dominat scena muzicală din 1971.
Publicația americană Pitchfork, una dintre cele mai respectate reviste din Statele Unite ale Americii, e cunoscută pentru exigența cu care analizează fiecare album. În viziunea jurnaliștilor care lucrează la Pitchfork, există doar doi ani cu cele mai multe albume de nota zece: 1971 și 1977. Ambele au câte opt materiale perfecte.
În plus, David Hepworth, un critic de muzică din Marea Britanie, care a trecut pe la NME, Q, Mojo și a lucrat și la „The Old Grey Whistle Test”, care a fost pe vremuri cea mai apreciată emisiune muzicală din Regatul Unit, a scris o carte care se numește „1971: Never a Dull Moment”.
Pe atunci avea 21 de ani, deci a fost martor la tot ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani cu entuziasmul și euforia unui tânăr pasionat de muzică. El consideră că 1971 a fost cel mai important an din muzica rock.
Dacă ar fi să aplicăm o numerologie forțată, ne așteaptă un an plin de albume perfecte. Poate așa ar reînvia industria muzicală după pandemia de COVID-19. Ne uităm cu nostalgie în trecut și cu optimism în viitor. Acum începem audiția:
Led Zeppelin – IV
Cel mai bun album rock din toate timpurile. E peste tot ce au scos Rolling Stones, The Who sau Jimi Hendrix. Toate materialele britanicilor au fost excelente, dar per total, Led Zeppelin – IV e magnum opusul lor.
Pe lângă balada „Stairway to Heaven”, care e în playlistul oricărui rocker din orice generație, inclusiv în prezent, pe album găsim și piese ca „Black Dog”, „When The Levee Breaks” sau „Rock And Roll”, care a fost și ultima pe care au cântat-o împreună, la O2 Arena din Londra, în 2007.
Cum sună în prezent: Divin.
Can – Tago Mago
Rock-ul din anii 70 seamănă foarte mult cu muzica electronică. În sensul că toți au copiat ceva de la un alt artist. Chiar și Led Zeppelin a fost influențată de muzica blues și rhythm and blues din Statele Unite ale Americii.
Germanii de la Can au adus ceva nou în muzică. Krautrock a fost un stil care a existat deja de câțiva ani de zile, dar „Tago Mago” a fost materialul care a cristalizat sunetul nou din Germania de Vest.
Chiar și în ziua de azi sună total diferit de orice alt material. A influențat o tonă de artiști, de la Radiohead la Public Image Limited. E un album esențial și pentru orice persoană care vrea să bată-n tobe.
Cum sună în prezent: Futurist.
Funkadelic - Maggot Brain
S-au folosit cantități industriale de LSD în sesiunile de înregistrări la „Maggot Brain”. Al treilea album de la Funkadelic e o combinație de funk, rock psihedelic și progressive soul.
Funkadelic e în esență o trupă de funk, dar pe „Maggot Brain”, piesa care dă titlul albumului, nu o să găsești nimic ce amintește de James Brown. George Clinton, liderul formației, i-a zis chitaristului să cânte ca și cum i-ar fi murit mama. Și celelalte piese sunt geniale, dar „Maggot Brain” o să-ți mângâie sinapsele.
George Clinton are o imaginație fără limite. Aici se simte diferența de valoare între el și toți ceilalți muzicieni care cântau funk la începutul anilor 70.
Cum sună în prezent: Mind-blowing.
Marvin Gaye – What’s Going On
Înainte de „What s Going On”, Marvin Gaye era cunoscut pentru hit-urile pe care le scotea la casa de discuri Motown Records, una dintre cele mai mari fabrici de cântece la modă.
După ce a murit Tammi Terrell, o cântăreață cu care a colaborat în repetate rânduri, a suferit de o depresie puternică. Era convins că nu merită succesul pe care-l are.
În viziunea lui, muzica era lipsită de personalitate, s-a săturat să facă piese pentru publicul general. A înregistrat un album concept, despre problemele care-l macină cu adevărat. „What’s Going On” e un material în care vorbește despre sărăcie, droguri, consecințele războiului din Vietnam asupra societății americane.
E un album care, din păcate, se potrivește foarte bine cu toate protestele din prezent. Toți artiștii care au cântat despre problemele din societate au fost inspirați de „What’s Going On”.
Cum sună în prezent: Contemporan.
The Doors – L.A. Woman
Ultimul album înregistrat cu Jim Morrison la voce e și cel mai bun din discografia lor. Mulți preferă perioada lor mai psihedelică sau piesele cu multă poezie și prea puțină melodie. „L.A. Woman” e o revenire la rădăcinile lor de blues rock. E stilul care se potrivește cel mai bine la The Doors.
Piesa care dă titlul albumului și superba „Car Hiss By My Window” ies în evidență, dar „Riders on The Storm” rămâne probabil cea mai cunoscută de pe „L.A. Woman”. Apropo de asta, versurile fac trimitere la Martin Heidegger, un filosof foarte cunoscut dar prea puțin înțeles. La fel ca solistul The Doors.
Cum sună în prezent: Mult mai ușor ca „Ființă și timp”.
Carole King – Tapestry
Înainte să scoată „Tapestry”, Carole King a lucrat ca songwriter pentru alți artiști, împreună cu soțul ei, Gerry Goffin. Cei doi sunt responsabili pentru foarte multe hit-uri din anii 60, deși nimeni nu era conștient de asta la vremea respectivă.
Din păcate, au divorțat. Gerry a început o altă relație cu drogurile, în timp ce Carole a început o carieră solo. „Tapestry”, al doilea material discografic, dar practic primul, pentru că aici ea a compus majoritatea pieselor, a câștigat premiul Grammy pentru cel mai bun album din 1971.
Rămâne un material esențial pentru orice artist care vrea să scrie piese. Influența ei se aude și în prezent în muzica pop și soft rock.
Cum sună în prezent: Peste orice găsești în Top 40.
John Lennon – Imagine
E cel mai cunoscut album de la fostul membru al trupei The Beatles, datorită piesei „Imagine”, probabil cea mai frumoasă compoziție pacifistă din toate timpurile. Ai ascultat-o de o tonă de ori, te-ai și săturat de ea, dar merită reluată.
Mai ales în contextul în care trăim de aproape un an de zile într-o pandemie globală care a dat peste cap toată societatea. În 2021, când incertitudinea ne-a tocat toți nervii, mesajul piesei e mai actual ca niciodată. După ce bagi „Imagine” îți recomand și „Gimme Some Truth”, care în era post-truth sună mai mult ca un strigăt de disperare decât o piesă de protest.
Cum sună în prezent: Utopic.
Black Sabbath – Master of Reality
Rockerul de rând o să aleagă întotdeauna „Paranoid”, dar cunoscătorii știu că „Master of Reality” e cel mai bun album de la Black Sabbath, trupa din Marea Britanie care a inventat genul heavy metal.
Chiar și la 50 de ani de la apariția lui pe piață, „Master of Reality” sună mai bine ca 90% din toate albumele de metal din prezent. Și aici mă refer la toate subgenurile, nu doar la heavy metal. Vorbesc de doom, black, death, orice. Metalul e un gen care trăiește din trecut.
În afară de câteva excepții notabile, toată scena stagnează. Adevărul e că un album ca ăsta e aproape imposibil de detronat și peste alte cinci decenii. Vedem în 2071.
Cum sună în prezent: Legendar.
1
9
