Cercetători americani au depistat două variante noi de SARS-CoV-2 care ar putea fi mai contagioase şi care se comportă similar cu tulpina britanică, potrivit concluziilor unui studiu preliminar publicat miercuri, relatează EFE și Financial Times, potrivit Agerpres.

CoronavirusFoto: Aleksey Nikolskyi/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia

Una dintre variante a suferit mutaţii similare celei britanice, în timp ce a doua este o variantă nouă şi nemaivăzută de cercetători şi care a devenit dominantă la Columbus, capitala statului Ohio, în doar câteva săptămâni.

Varianta „din Columbus are baza genetică a cazurilor similare pe care le-am studiat, dar prezintă trei mutaţii ce reprezintă o evoluţie foarte importantă”, a declarat Dan Jones, profesor de patologie la Universitatea Ohio State şi care a participat la studiu.

Potrivit lui Jones, noua variantă „a sporit transmisibilitatea (coronavirusului) comparativ cu variantele mamă” şi a subliniat că măsuri precum restricţionarea deplasărilor nu vor fi suficiente pentru a preveni răspândirea.

Cele două variante sunt rezultatul unor mutaţii survenite în SUA şi nu sunt importate din alte ţări din martie când a început secvenţierea, un efort care s-a accelerat având în vedere prevalenţa acestor tulpini.

Studiul, care încă nu a fost revizuit de comunitatea ştiinţifică, arată că noul coronavirus trece printr-o perioadă de schimbări semnificative în ce priveşte componenţa sa genetică.

Deşi este prea devreme pentru a determina cât de contagioase sunt noile tulpini, virusul circulă în rândul populaţiei de mai multe luni şi experimentează mutaţii.

Cercetătorii au reamintit că este, de asemenea, prea curând pentru a şti dacă noile variante nu răspund la vaccinurile, care în SUA se administrează persoanelor din categoriile de risc.

Grupul de lucru de la Casa Albă a sugerat la începutul acestei luni că ar putea exista „o variantă americană”, judecând după extinderea infecţiilor în ţară din ultimele luni.

SUA au înregistrat între 200.000 şi 300.000 de infecţii zilnice cu COVID-19 şi peste 4.000 de decese pe zi.

Citește și: