Arhiepiscopul romano-catolic de București, ÎPS Aurel Percă, anunță că s-a înscris pe lista celor care vor să se vaccineze și spune că toți episcopii catolici din România vor sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor.

Aurep PercaFoto: Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti

„Consider, ca și Sfântul Părinte Papa Francisc, că a ne vaccina reprezintă un gest etic important, întrucât ne ferim atât pe noi, cât și pe cei cu care intrăm în contact de infectarea cu Covid-19. În plus, vaccinându-ne, contribuim la stingerea pandemiei, la reluarea activității profesionale și, implicit, la revenirea la o viață normală. De aceea, eu m-am înscris pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze”, a declarat Percă, potrivit unui mesaj de pe pagina Arhiepiscopiei.

„Din momentul în care, în consens cu toți episcopii catolici din România, am afirmat că vom sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor, m-am preocupat să pun la dispoziția lor Broșura elaborată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 în România, împreună cu Nota cu privire la moralitatea folosirii unor vaccinuri anti-Covid-19 elaborată de Congregația pentru Doctrina Credinței a Vaticanului și să-i îndemn pe preoți să le ofere enoriașilor lor informațiile necesare în acest sens”, a adăugat acesta.

Nota emisă de Vatican afirmă că „vaccinarea nu este, prin lege, o obligație morală şi că, de aceea, trebuie să fie voluntară. În orice caz, din punct de vedere etic, moralitatea vaccinării depinde nu numai de obligația protejării propriei sănătăţi, ci şi de aceea a urmăririi binelui comun. Bine care, lipsind alte mijloace pentru a opri sau chiar şi numai pentru a preveni epidemia, poate recomanda vaccinarea, în special pentru protejarea celor mai slabi şi expuși”. În cazul în care se alege refuzarea vaccinării, din motive clinice sau de altă natură, rămâne valabilă obligația de a proteja sănătatea proprie și a celor din jur, mai ales a celor mai vulnerabili, luptând împotriva răspândirii coronavirusului prin respectarea normelor sanitare în vigoare, potrivit comunicatului de presă.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, s-a vaccinat împotriva Covid-19 miercuri, în prima zi a campaniei de vaccinare organizate de micul stat Vatican.