Autorităţile din statul indian Madhya Pradesh au solicitat duminică poliţiei să demareze o anchetă după ce un membru al partidului de guvernământ a protestat la adresa unor scene din seria Netflix "A Suitable Boy", în care o fată hindusă sărută un băiat musulman având pe fundal un templu hindus, informează Reuters, potrivit Agerpres.

A Suitable BoyFoto: Captura YouTube

Serialul se bazează pe un roman publicat de unul dintre scriitorii indieni de frunte, Vikram Seth, şi urmăreşte o tânără fată aflată în căutarea unui soţ. Producţia este regizată de celebra cineastă indiană Mira Nair.

Serialul "are scene extrem de inacceptabile, care au rănit sentimentele unei anumite religii", a declarat pe Twitter Narottam Mishra, ministrul de interne al statului Madhya Pradesh din centrul Indiei.

"Am cerut poliţiei să analizeze acest conţinut pentru a determina ce acţiuni pot fi întreprinse în justiţie împotriva producătorului-regizor al seriei pentru rănirea sentimentelor religioase", a completat el.

Gaurav Tiwari, un lider al aripii de tineret a partidului naţionalist hindus Bharatiya Janata (BJP), aflat la putere în India şi în statul Madhya Pradesh, a depus o plângere separată împotriva Netflix şi a avertizat cu privire la posibile proteste stradale ale hinduşilor, dacă seria nu va fi scoasă de pe platformă.

Un purtător de cuvânt al Netflix India a refuzat să comenteze plângerea adresată poliţiei.

Comentatorii de pe reţelele sociale susţin că aria libertăţii de creaţie este din ce în ce mai limitată în India, în special atunci când este vorba despre reprezentarea relaţiilor hinduso-musulmane. Mulţi indieni au cerut pe Twitter boicotarea Netflix, care vede în India una dintre cele mai promiţătoare pieţe la nivel mondial, dar unde seriile sale s-au confruntat cu o serie de probleme legale.

La începutul acestei luni, guvernul indian a anunţat reguli care reglementează conţinutul de pe platformele de streaming video, fiind vizate Netflix, Amazon Prime şi Hotstar, aparţinând companiei Walt Disney.