Un feribot de pasageri cu peste 400 de persoane la bord a eșuat în insulele finlandeze Aland din Marea Baltică, anunță BBC, potrivit Mediafax.

feribot eșuat FinlandaFoto: Captura YouTube

Viking Grace a eșuat aproape de portul Mariehamn. Oficiali ai gărzii de coastă au declarat că nava se află pe stânci, dar viețile pasagerilor nu sunt în pericol imediat.

Nava, deținută de compania Viking Line, se îndrepta spre capitala suedeză, Stockholm, de la Turku, Finlanda.

Incidentula avult loc sâmbătă la prânz. Cauzele incidentului nu sunt clare, încă.

Într-o declarație, Viking Line a spus că scafandrii vor inspecta coca navei, înainte de a se lua o decizie cu privire la acțiuni ulterioare.

Compania a spus că pasagerii vor petrece noaptea pe navă și a descris situația de la bord ca fiind „calmă”. Nu au fost raportate răniri în rândul celor 331 de pasageri și 98 de membri ai ecipajului.