Raed Arafat cere o situație cu medicii și asistenții care „evită sau se sustrag” de la lupta împotriva pandemiei. Un document intern al autorităților care coordonează gestionarea pandemiei, mai precis un ordin al comandatului acțiunii, secretarul de stat Raed Arafat, cere structurilor județene să îi trimită situația tuturor medicilor și asistenților medicali care invocă motive medicale sau de altă natură pentru a nu se implica în lupta împotriva pandemiei. Nu este vorba însă de niște liste nominale, ci de numărul acestor cadre medicale, spune Digi24.ro.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Lungul drum al României de la aderarea la integrarea în Uniunea Europeană. Mulți români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană nu e același lucru cu integrarea în Uniune. A adera la un organism, de orice fel, nu presupune în chip obligatoriu să te și integrezi în acel organism. Cine nu poate sau nu vrea, pleacă. Sau este dat afară. Integrarea nu are un termen limită, dar nici nu poate fi amînată sau sabotată la nesfîrșit de o parte a clasei politice. „Vrem o țară ca afară“ e doar un slogan. La fel, „Pașaport pentru Europa“. Ca să fim drepți, ne-ar trebui mai întîi un pașaport pentru România. Mulți, prea mulți dintre noi nu-l avem, scrie Deutsche Welle.

Andrei Pleșu: am luat hotărârea să dau „retragerii” mele un plus de radicalitate. Nu să mă transform într-o absență totală și definitivă (n-am spus, de altfel, niciodată că voi amuți cu totul, ci doar că nu voi mai frecventa viața publică, în postura unui comentator constant, participativ, angajat, ceea ce nu înseamnă că mă declar mort). „Radicalitatea” pe care vreau să o experimentez e de alt tip. Cu o vorbă a lui G. Călinescu, îmi voi lua libertatea să devin, o dată pe săptămînă, „singur și inactual”. Nu mai vreau să mă las confiscat de „Breaking News”, de scremete electorale, de incompetențe volubile, de agramatisme, hoție, șmecherie, fasoane „patriotice” și stilistică de periferie. Nu mai pot digera nici „prelucrarea” realității în presa curentă, scrie Andrei Pleșu în editorialul din Dilema Veche.

CTP, despre reacţiile la adresa sa: „N-am cum să răspund jignirilor. Dacă cineva îmi spune «te bag în mă-ta», pot să-l contrazic?” Ce spune despre Patriarh. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat vineri seară la Digi24 reacţiile negative la adresa sa din partea unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, dar şi persoane din spaţiul public, explicând că nu a vrut să spună că toţi credincioşii sunt nişte vite, ci doar cei care-l ascultă pe Patriarhul Daniel fără să gândească. „Critica se bazează pe fapte, argumente. N-am cum să răspund jignirilor. Unei înjurături n-ai cum să-i răspunzi”, a declarat gazetarul, potrivit Adevărul.

Ziua în care mi-a intrat coronavirusul în casă. De ce mă simt vinovat față de toți cei care se îngrijorează acum pentru noi. E încă dimineață, fetița mea de 4 ani și 9 luni s-a mutat din pat pe canapea și a ațipit din nou. A încetat și să se mai plângă și să mai întrebe. E a șasea dimineață. Ultima oară când a ieșit din casă era soare afară, azi e o ceață deasă și lăptoasă care înmoaie tot ce atinge. Îți face fleașcă plămânii, dacă o respiri. O să scriu, mă simt în stare. Dar tot ce ai citit, ai văzut sau ai auzit de la alții nu înseamnă nimic față de momentul în care afli că virusul e la tine în casă. Aceasta este povestea personală pe care eu, ca jurnalist Libertatea, vreau să o împărtășesc.

Președintele Germaniei, după atacul de la Nisa: Motivațiile islamiste trebuie combătute. Președintele german Frank-Walter Steinmeier pledează pentru o abordare fermă în urma actelor de violență brutală cu motivație islamistă. Oficialul federal subliniază însă că este esențială menținerea caracterului deschis al ”societăților noastre democratice”. Or, din această perspectivă, retorica președintelui turc Recep Tayyip Erdogan ”nu este de folos”, este încredințat Steinmeier. ”Sper că această retorică aflată într-o escaladare continuă nu va face ca unii dintre potențialii atentatori să se simtă încurajați”, afirmă președintele în dialogul cu Deutsche Welle.

O jurnalistă britanică îi învață pe englezi istoria României: „Coronavirusul ne-a arătat cât de mult ne bazăm pe imigranți”. Ștefan cel Mare a ajuns în Marea Britanie. Nu, nu e vorba de o parte a istoriei care ne-a fost ascunsă până acum, ci de un video de cinci minute în care jurnalista Tessa Dunlop le explică britanicilor, în limba lor, cine a fost Ștefan cel Mare. Sau Regina Maria, George Enescu sau Mihail Sebastian. Totul într-un documentar intitulat „Who is Romania”. Tessa Dunlop a venit pentru prima oară în România în 1992, ca voluntar într-un orfelinat din Siret, Moldova. Acum, aproape trei decenii mai târziu, are propria sa familie românească. Este jurnalistă la BBC, scriitoare și istoric trecut prin Oxford, scrie pressone.ro.

Povestea scientologiei, cultul care combină religia cu pseudoștiința: Vedete de la Hollywood, conspirații și spionaj. Scientologia are de toate. Are o psihoterapie (dianetica), are o biserică (biserica scientologică), mai multe centre de comandă în Florida și California, învățături specifice și cel mai important, un soi de părinte al cultului venerat și astăzi, Lafayette Ronald Hubbard. Pentru a putea să înțelegi cum a reușit să supraviețuiască scientologia până azi, trebuie să începi exact de la geneză, adică de întemeierea ei de către Ronald Hubbard. După mai multe încercări ca scriitor, Hubbard și-a început ascensiunea în 1950, când publică cartea „Dianetics, The Evolution of a Science”. Acest eveniment este considerat nașterea scientologiei, scrie Punct.News.