Venus este cea mai apropiată planetă de Pământ și este extrem de strălucitoare pe cerul nopții. Nu este însă și o planetă pe care să putem vreodată trăi, temperaturile trecând de 450 de grade Celsius, iar presiunea atmosferică este de aproape 100 de ori mai mare decât pe Terra. Pe Venus ar putea exista o formă de viață, au spus luni oameni de știință care au analizat un gaz din atmosfera planetei. Indiferent de ce vor arăta cercetările ulterioare, Venus este un loc cu totul special către care oamenii au trimis sonde încă de acum aproape 60 de ani. Mai mult, sovieticii au fost primii care au transmis în 1967 fotografii din atmosfera altei planete, iar în 1975 sonda Venera a fost prima care a transmis imagini de pe suprafața altei planete, subiectul fiind Venus.
Peste 40 de misiuni au pornit către Venus, începând cu o misiune sovietică din 1961. Sovieticii au fost perseverenți cu programul Venera, trimițând o mulțime de sonde către Venus între 1961 și 1985. NASA a trimis și ea mai multe misiuni, iar în viitor India ar putea trimite o sondă.
Foto Agenția Spațială Europeană
De ce Venus este atât de specială?
Iată ce spune Neil DeGrasse Tyson (cunoscut pentru serialul Cosmos - Possible Worlds)
”S-a dovedit că Venus, numită astfel după zeița frumuseții și a iubirii, are o atmosferă densă, aproape opacă, alcătuită în principal din dioxid de carbon, și că are o presiune atmosferică de aproape o sută de ori mai mare decât cea de pe Pământ, la nivelul mării. Mai mult, temperatura de la suprafață se apropie de 500 de grade Celsius. Poți coace o pizza uriașă în 7 secunde, ținând-o pur și simplu în aerul de acolo.
Astfel de condiții extreme pun probleme explorărilor spațiale, fiindcă orice am trimite pe Venus o să fie zdrobit, topit sau vaporizat în câteva clipe. Dacă vrem să culegem date despre suprafața acestui loc abandonat trebuie să trimitem acolo un obiect rezistent la căldură sau unul extrem de rapid.
Nu este deloc accidental faptul că Venus este un loc atât de fierbinte. Are un efect de seră păcătos, indus de dioxidul de carbon din atmosferă, care captează energia infraroșie. Așa că, deși învelișul de nori al planetei reflectă cea mai mare parte a luminii vizibile primită de la Soare, rocile și solul de la suprafață absorb puținul care traversează învelișul. Apoi același teren radiază lumina vizibilă transformată în lumină infraroșie, care se acumulează continuu în atmosferă, creând astfel la un moment dat - și apoi menținând - un formidabil cuptor pentru pizza”.
Neil DeGrasse Tyson - Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice (Editura Trei, 2017)
Trebuie spus că distanța medie dintre Terra și Venus este de 40 milioane km, iar distanța maximă este de 261 milioane km. Distanța minimă este atinsă o dată la aproape 600 de zile și este de 38 milioane km.
Unii oameni de știință credeau în anii 50 că Venus este acoperită de junglă și de oceane, dar nu este așa: Venus este cea mai uscată planetă din Sistemul Solar.
Iată ce spune Cristian Presură despre particularitățile lui Venus
Venus este cea mai apropiată planetă de Pământ și cea mai asemănătoare ca masă și structură cu acesta, astfel încât este considerată ca fiind sora sa. Are însă o particularitate: din pricina unui impact cu un asteroid sau o cometă, Venus se învârtește în jurul axei sale în sens invers față de restul planetelor din Sistemul Solar (...)
Mișcarea de revoluție a lui Venus durează 224 de zile pământești. În schimb, rotația planetei în jurul axei proprii este lentă: o zi pe Venus ține 243 de zile pământești (...)
Deoarece atmosfera este densă, Soarele nu se vede niciodată de pe suprafața planetei, astfel încât, la prânz ai avea senzația că este seară, fiindcă lumina abia străpunge prin stratul gros de gaze
Cristian Presură - O călătorie prin Univers - Astrofizica povestită, editura Humanitas, 2019
O scurtă istorie a explorărilor
Sovieticii au ales să se concentreze pe Venus fiindcă este cea mai apropiată planetă și misiunile erau mai ușoare și mai ales durau mai puțin decât dacă ar fi ales destinații mai îndepărtate. În Occident au fost mulți critici la adresa costisitoarelor programe spațiale sovietice, în timp ce în țară erau atâtea lipsuri. Pe de altă parte, pentru foarte mulți dintre cetățenii sovietici, programul spațial reprezenta o mândrie.
La început toate sondele trimise de URSS au fost zdrobite de atmosfera planetei, dar rușii au construit sonde puternic ranforsate care să reziste presiunii și temperaturii.
Venera 15 (foto Agenția Spațială Europeană)
În 1982,Venera 14 a rezistat 127 de minute pe suprafața venusiană trimițând imagini color, în premieră de pe această planetă, după ce în 1975 tot o sondă a URSS, Venera 9, a fost prima care a transmis imagini de pe suprafața venusiană, rezistând aproape o oră în condițiile dure de acolo.
Venera 13 și 14 au transmis și primul clip audio de pe o altă planetă, coborârea fiind înregistrată cu microfoane speciale. Mai mult, Venera 13 avea și un mic braț cu care a forat și a apucat un pic de sol venusian pe care l-a analizat cu instrumentele de la bord, concluzia fiind că este vorba de un fel de tuf (rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii sau nisipului provenite din erupțiile vulcanice).
Foto NASA
De atunci nicio altă sondă nu a mai aterizat pe suprafața planetei.
Sondele Venera au detectat de-a lungul misiunilor cantitatea mare de dioxid de carbon din atmosferă, uriașele furtuni cu tunete și fulgere și suprafața uscată brăzdată de urmele activității vulcanice. Pentru acele vremuri, tehnologia dezvoltată și folosită de sovietici era de top și au existat și mici colaborări cu NASA, chiar dacă cele două țări nu se înțelegeau prea bine. Spre exemplu, oamenii de știință au schimbat date despre programele Venera și Mariner și s-au sfătuit în legătură cu zonele unde este mai bine să se încerce coborârea.
Prima sondă americană ce a ajuns la Venus a fost Mariner 2, în 1962, iar din 1978 misiunile Pioneer au furnizat timp de aproape 15 ani date despre atmosfera planetei, despre structura norilor și despre ce se întâmplă la suprafață.
Misiunea Magellan a NASA a orbitat timp de patru ani în jurul planetei, începând cu anul 1990, dar mulți cercetători spun că planeta a fost pe nedrept neglijată. Descoperirea anunțată luni i-a făcut pe unii să spună că ar trebui să trimitem noi sonde către Venus, în loc să cheltuim multe miliarde de dolari cu ideea de a ajunge să ”colonizăm” planeta Marte. Ei spun că Venus are multe lucruri interesante de oferit și la costuri de explorare net mai mici.
Sondele Pioneer (foto NASA)
Agenția Spațială Europeană a lansat în 2005 programul Venus Express, sonda orbitând opt ani în jurul lui Venus, iar în prezent planeta are un vizitator, sonda japoneză Akatsuki ce studiază Venus din anul 2015, însă fără a încerca să aterizeze.
Ce va urma cu Venus este greu de spus. Multe misiuni au fost propuse și puține se vor concretiza fiindcă Venus nu este o prioritate, iar costurile mari sunt greu de suportat. Chiar și rușii au înaintat un plan, încă de acum 15 ani, pentru a trimite din nou sonde pe Venus după 2025, dar nu este clar dacă se va întâmpla.
India a propus o misiune orbitală numită Shukrayaan-1, iar NASA a luat și ea în considerare o misiune nouă către Venus, dar nu a decis nimic, alegând alte proiecte în schimb. Un mare avantaj al planetei este că se poate ajunge la ea cu misiuni mai mici și ieftine decât cele spre Marte sau spre destinații și mai depărtate.
8
7
