N-am știut-o niciodată în mințile ei. N-am vorbit niciodată cu ea. Și nu știu cum o cheamă. Dar de vreo zece ani mă tot întâlnesc cu ea. La Unirii, la Piața Romană. Ieri, în tramvaiul 23. S-a urcat la piață la Râmnicu Sărat. Știu multe despre ea. Că-i din carne și oase. Are sâni încă tari. Ieri i se vedea buricul. E ca o Greta Garbo la față, Marilyn Monroe ca trup. Ieri s-a urcat în spatele tramvaiului 23 și spunea: omul e o minune! Acest articol vorbește despre frumoșii nebuni ai orașelor. Acest articol vorbește despre prejudecăți. Acest articol vorbește despre cum să privim și să ne bucurăm de privirea noastră, adică să privim și să nu regretăm-rănim.
Acum lucrurile stau astfel. Femeia superbă despre care vorbesc există cu adevărat, e lunatecă, iar legat de frumusețea ei, doar Eu cred c-o văd astfel: unică.
Deci, este părerea mea contra părerii celorlalți. Eu supremul cred astfel. Deci, eu mi-am făcut o părere în timp despre cum arată rătăciții acestei lumi, și cred eu că între nebuni am de a face cu o femeie frumoasă.
Acum să spun cum am ajuns eu să cred că este cea mai frumoasă.
Și unde? Tocmai într-o piață ca Râmnicu Sărat București.
De Râmnic mă apropie copilăria și de câte ori am puterea ajung la Râmnic. Deci, cred că-i frumoasă, nebuna mea, pentru că-i legată de nostalgii, melancolii. De lumea copilăriei mele.
Deci, femeia din tramvaiul 23 este cea mai frumoasă nebună din lume pentru că s-a urcat ieri tocmai la stația de tramvai Râmnicu Sărat și, pentru că, dintre chipurile văzute ieri, chipul ei era senin, deloc doborât de căldură, cu părul prins ca o școlăriță.
Ah, da, și pentru că, să nu uit, eu am privit-o cum știam eu mai bine.
Cum știu eu să privesc? În piață ca și-n office poți căpăta lecția privirii/vieții. Uite cum. Maică-mea răscolea Piața. O lua de la un cap la altul de câteva ori. Era ca la război, dar nu răscolea marfa. PRIVEA legume, compara marfa cu prețurile. Lua de la cunoscuți, dădea o șansă noilor târgoveți. De câte ori mă trimitea în piață, eu imitam acest ritual. Era un ritual să nu dau greș, dar, desigur, m-am înșelat de multe ori. Bunicii mei făceau la fel în târg. Explorarea lor era însoțită și cu o descriere estetică a țelinei, morcovului, roșiei. Împreună, bunicii mei, își șopteau, uite, aici nu-i bine că fasolea este bătrână, dincoace ceapa e câlțoasă, curca asta nu-i bună de ouă. Maică-mea prefera să PRIVEASCĂ și să tacă. Bunicii să PRIVEASCĂ și să povestească. Bun, bunicii îmi dădeau și o gogoașă firbințică făcută în piață, așa că mersul prin piață era și gustos. Cam așa m-am învățat să privesc. Așa m-am învățat, deși de multe ori sub privire, fierb turbat.
Așa se fac prejudecățile prejudecăți, așa ne apărăm fiecare în fața necunoscutului.
Cine poate crede că privind tarhonul, mărarul, spanacul nu poate înțelege lumea, greșește. În piață se nasc și mor bârfe, se nasc și mor feluri de a fi. În piața de legume se naște mărarul, cartoful, mărul, ghimbirul. Dacă nu se vînd în piață, mor în ladă, se duc în lumea neagră și singură.
În piață, lângă taraba de brânză un puști poate fi tarat pe viață de vorbele unora sau altora. Bă, ce urât ești! De astea nu ți-ai găsit fată!
În piață, lângă maldărul de piersici și cartofi o fecioară poate să-și întâlnească ursitul. "Nu vă supărați, 3 lei kilu vi se pare mult?"
O mamă care te-nvață de mic cu mâncarea de bame, niște bunici care-ți dau gogoși pe răcoare, niște fasole "fără ațe", o mână de smeură te mai învață ceva.
Că lucrurile sunt relative. Trec. Că depinde foarte mult cum privești. Ca să nu rănești. Ca să nu ai mustrări de conștiință. Cum zicea bunica mea: să nu-l ai pe ăla pe conștiință. Să nu te bântuie.
De ce PRIVIREA? Uite dece.
Piața din Râmnicu Sărat pentru oricine vine din Paris Franța sau Dorobanți București este o mizerie. Poate pentru că nu-i curată. Poate pentru că n-are ghimbir.
Așa și cu nebuna mea frumoasă.
Doar pentru că bate drumurile nu-i neapărat vagaboantă. Este “fără casă”. Dar cum mă văd cu ea de atâta amar de ani înseamnă că pe undeva doarme bine. Ori cred că somnul este mai important decât casa. Uite fața ei este fără urme de nesomn.
Pentru că hainele ei sunt zdrențe o pot crede la fel de bine “ieșită din trenduri și neglijentă”.
Un duș face minuni. Dar câți din piață sunt proaspăt dușați?
Pentru că spune lucruri fără noimă, ca de exemplu lumea e minunată, în tramvaiul 23, asta mă poate face s-o judec ca pe un copil, dece nu, ca pe un om minunat ieșit proaspăt din paginile unei cărți de filosofie.
Frumoasă? dece nu. Pentru că arată ca Greta Garbo și Marilyn Monroe, pentru că și-a păstrat chipul curat, senin, pe care nu citesc nici pic de frământare sau viață grea.
acum, spuneți-mi de ce oare i-am spus frumoasă și nebună?
În tramvaiul 23, dacă ea spune că omul este o minune. De ce să n-o cred? Când spune că "omul este minune" nu cumva și ea este o minune?
De ce minunile n-ar arăta așa? De ce minunile trebuie să fie mereu spălate și pe cal alb?
Minunea mea merge gratuit cu tramvaiul 23? Merge. Arată ca Greta Garbo la chip și Marilyn Monroe la trup? Arată. Dacă nu știi, uite-o pe Greta!
Dacă nu știi, uite-o pe Marilyn.
Acest om din tramvaiul 23 are "nebunia" ei că omul e minune? Are. Atunci de ce-i nebună?
Acum când stau să mă gândesc nu știu.
Nu știu.
Un leu este chita de pătrunjel. Tarhonul este doi lei. cert.
Dar dece frumoasa din tramvaiul 23 este și nebună?
Nu știu și aș prefera să nu mă mai întrebați pe mine.
2
12
