Președintele american Donald Trump a lăudat miercuri „forța” legăturilor dintre Statele Unite și Mexic, salutându-și omologul mexican Andres Manuel Lopez Obrador, la Casa Albă, în cadrul primei întâlniri dintre cei doi lideri, potrivit AFP.
"Relația dintre Statele Unite și Mexic nu a fost niciodată la fel de bună ca în prezent", a declarat reporterilor miliardarul republican, care a fost ales în 2016 cu promisiunea de a construi un zid la granița cu Mexicul pentru a stopa migrația ilegală.
În timpul campaniei sale, el a numit imigranții latini „băieți murdari” și a acuzat guvernul mexican că a trimis ucigași și violatori în Statele Unite.
"Fiecare dintre noi a fost ales după promisiunea de a lupta împotriva corupției, de a restabili puterea poporului și de a favoriza interesele țării noastre", a spus Andres Manuel Lopez Obrador, ales șeful țării sale în 2018. „Eu o fac și tu o faci”, a adăugat el.
La rândul său, președintele mexican a adoptat un ton deosebit de conciliant față de Trump. „Vreau să vă mulțumesc pentru înțelegerea dvs.”, a spus el, spunând că nu există niciun motiv pentru ca „relațiile politice foarte bune” dintre cele două țări să se deterioreze.