Operaţionalizarea Parchetului European (EPPO) întârzie, întrucât Malta nu a propus niciun candidat eligibil, a declarat într-un interviu pentru Euronews şefa acestei noi instituţii europene, Laura Codruţa Kovesi, informează Agerpres. Situația din Malta este cunoscută de ceva vreme oficialilor Comisiei Europene, Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

''Din luna decembrie, întregul proces este amânat'', a deplâns ea, potrivit Agerpres.

Odată operaţional, Parchetul European va avea ca atribuţii investigarea şi angajarea urmăririi în justiţie pentru fraude legate de bugetul UE. Criticile împotriva acestui organism nu vor lipsi, dar Laura Codruţa Kovesi se pregăteşte pentru această situaţie. Echipa sa nu va investiga afaceri mărunte, notează Euronews.

Parchetul ''va investiga cazuri legate de persoane situate în posturi cheie, sau persoane care dispun de puternice mijloace financiare. Vorbim despre infracţionalitatea legată de TVA cu prejudicii mai mari de 10 milioane de euro. Nu oricine este în măsură să comită astfel de acte. Mă aştept la atacuri împotriva instituţiei şi împotriva procurorilor'', a subliniat şefa EPPO.

Comisia Europeană lua în calcul la începutul lunii iunie chiar să coboare standardele de recrutare pentru noul Birou al procurorului public UE, din cauză că Malta nu reuşea să găsească suficienți candidaţi corespunzători. Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”, scrie publicația EUobserver, citată de Rador.

Într-o discuţie cu presa la Bruxelles, joi (4 iunie), Reynders a spus că Malta nu reuşeşte să găsească destui candidaţi care să se ridice la înălţimea cerinţelor funcţiei.

„Noi încă nu avem 27 de procurori europeni disponibili. Aceasta se datorează dificultăţilor legate de finalizarea listei malteze a candidaţilor”, a spus el.

„Prin urmare, noi luăm acum în calcul un amendament la regulile de funcţionare a comisiei de selecţie, pentru coborârea cerinţelor de recrutare dintre doi candidaţi eligibili”, a adăugat el, remarcând incapacitatea Maltei de a identifica persoane care să respecte condiţiile minimale.

Instituţia cu sediul la Luxembourg, cunoscută sub denumirea de Biroul European al Procurorilor Publici (EPPO) va realiza anchete penale în cazuri de corupţie, fraude cu TVA şi furturi din bugetul UE. Biroul va lucra mână în mână cu un procuror european din fiecare din cele 22 de state membre participante.

Dar lansarea din noiembrie riscă acum să fie deraiată din cauza Maltei, ţara insulară care iniţial a refuzat să se alăture EPPO.

Statele din UE sunt solicitate să nominalizeze cel puţin trei candidaţi pentru postul de procuror european, care să ţină legătura cu nucleul din Luxembourg.

Independenţa politică şi Malta

Toate s-au conformat cu excepţia Maltei, care poate găsi doar doi candidaţi despre care spune că întrunesc condiţiile impuse de funcţie. Printre condiţii se numără garantarea faptului că „independenţa lor este dincolo de orice îndoială”.

O sursă a spus că Malta dispune de oameni calificaţi, dar că guvernul caută doar persoane loiale. Un purtător de cuvânt maltez a spus că asta se întâmplă din cauză că nu există suficiente persoane care să fie interesate.

Dar nominalizările iniţiale pentru acest post au pus sub semnul întrebării eforturile guvernului.

Printre cei iniţial propuşi s-a aflat Charles Mercieca, fost procuror de stat devenit avocat penal. Mercieca a lucrat pentru procurorul general al Maltei înainte de a deveni avocatul care îl reprezintă pe presupusul creier care a pus la cale asasinarea din 2017 a jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia.

De asemenea, tatăl lui Mercieca este un fost secretar parlamentar laburist şi apropiat al lui Joseph Muscat, precedentul premier al Maltei, care este acuzat de protejarea unui cerc restrâns de oameni având legătură cu moartea lui Galizia.

Anul trecut, lui Muscat i s-a decernat premiul „Persoana Anului în sfera crimei organizate şi corupţiei”, întrecând finalişti precum preşedintele american Donald Trump, într-o nominalizare compilată de OCCRP (consorțiu jurnalistic de investigare a crimei organzate).

Potrivit unor informații, UE ar fi respins candidatura lui Mercieca pentru postul de procuror european.

Dar şi un alt candidat, Yvonne Farrugia, va suscita probabil semne de întrebare. Farrugia este inspector de poliţie în cadrul unităţii poliţiei economice a Maltei, descrisă a fi probabil partea cea mai coruptă a forţelor de poliţie malteze.

În martie, actualul ministru de Externe al Maltei, Evarist Bartolo, a spus că unitatea este una din „cele mai mari probleme” şi „cele mai slabe verigi” în ceea ce priveşte combaterea corupţiei din ţară. „Dacă nu este întărită şi nu i se asigură resurse de oameni integri, realmente corespunzător calificaţi, această problemă va rămâne”, a spus el pentru postul german Deutsche Welle, într-un interviu.