Premierul britanic Boris Johnson a promis marți revitalizarea economiei britanice după criza provocată de pandemia de COVID-19 prin accelerarea investițiilor în infrastructură și reducerea reglementărilor privind construcțiile, relatează Reuters.

Boris JohnsonFoto: Andrew Parsons/No 10 Downing Street/Profimedia Images

„Nu putem continua să fim prizonieri ai crizei”, a afirmat premierul britanic, adăugând că „trebuie să ne mișcăm rapid întrucât am asistat deja la o scădere vertiginoasă în PIB și știm că oamenii sunt îngrijorați de locurile de muncă și afacerile lor”.

Mesajul său, transmis în cadrul unui discurs ținut în orașul Dudley din centrul Angliei, a fost însă umbrit de anunțul privind impunerea unor noi măsuri de carantină în Leicester aflat la doar 80 de kilometri distanță.

Ministrul Sănătății britanic a anunțat, luni, că va întări carantina în Leicester din cauza unui nou focar de coronavirus depistat în oraș, afacerile „neesențiale” care s-au redeschis la jumătatea lunii iunie în Anglia fiind nevoite să se închidă din nou de astăzi.

Cu un îndemn de „construiți, construiți, construiți”, Johnson a anunțat că va accelera cheltuielile guvernamentale pe proiecte de infrastructură și elimina o parte din birocrația legată de dezvoltarea imobiliară.

„Vom construi spitalele, construi școlile, construi facultățile. Dar vom construi de asemenea și o Mare Britanie mai verde și mai frumoasă”, a declarat Johnson.

Promițând să nu taie cheltuielile, acesta și-a comparat planul său cu programul „New Deal” din anii '30 al președintelui american Franklin Delano Roosevelt care a finanțat proiecte de infrastructură publică pentru a crea locuri de muncă și ajuta Statele Unite să își revină după Marea criză economică.

„Sună ca un nivel uimitor de intervenționism al guvernului, sună ca un New Deal...Dacă așa este, atunci așa este menit să sune”, a mai afirmat premierul conservator.

Planul anunțat de Johnson vizează cheltuirea a 5 miliarde de lire sterline (aproximativ 6,13 miliarde de euro) însă o parte a investițiilor au fost anunțate deja, urmând doar ca acestea să fie realizate mai devreme.

Însă nu toată lumea a fost impresionată de programul premierului britanic.

„Germania a anunțat un pachet de asistență economică în valoare de 4% din PIB. Echivalentul pentru Regatul Unit ar fi de 80 de miliarde de lire. Așadar cele 5 miliarde anunțate nu doar că sunt dureros de departe de un New Deal dar nu

se apropie nici de ce fac alte țări”, a scris pe Twitter Kate Forbes, ministrul de Finanțe al guvernul scoțian condus de Nicola Sturgeon.

Ministrul de Finanțe britanic Rishi Sunak va anunța detalii suplimentare cu privire la plan în cursul acestei săptămâni.

Citește și: