Echipele mobile de testare ale Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș nu vor testa toți bucureștenii, ci doar un eșantion de 10.500 de persoane, considerat reprezentativ pentru populația orașului, a anunțat doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul spitalului, într-o conferință de presă organizată de Primăria Capitalei. Testarea va începe luni, 30 martie, iar medicii nu vor intra în casele oamenilor, ci prin președintele Asociației de Proprietari, cetățenii vor fi chemați în fața blocului unde vor completa mai multe chestionare și li se va face testul. Rezultatele sunt gata în 20 de minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Președinții de Asociație și Poliția locală îi vor informa pe cetățenii care urmează să fie testați a doua zi. Primăria Capitalei va achiziționa 4000 de teste, iar cele 6 primării de sector vor achiziționa câte 1000 de teste.

Primarul Gabriela Firea a declarat că s-a înțeles greșit că vor fi testați toți bucureștenii.

”Este vorba despre un screening sistematic pentru stabilirea nivelului de circulație al SARS-CoV-2 la nivelul populației municipiului București. Pentru acest lucru noi am făcut o estimare pe un eșantion de studiu, pornind de la o populație de 2 milioane de locuitori. Pentru această populație avem nevoie să testăm 9.558 de persoane. Evident că nu toți vor fi acasă, alții nu vor dori să fie testați, și prin corecție de 10% se ajunge la 10.514 persoane care trebuie să fie evaluate. În funcție de rezultatele preliminarii, eșantionul de studiu poate fi modificat”, a explicat Streinu Cercel.

Medicii vor face două teste.

”Testarea se va face pe aceste categorii de vârstă: 0-19 ani, 20-44 ani, 45-64 de ani, 65-79 ani și peste 80 de ani. Vom aplica două tipuri de teste, unul rapid, pentru detectarea anticorpilor, ca să vedem câte persoane au trecut prin această infecție. Se va face și unul de antigen, care să ne confirme/infirme prezența virusului. Președinții de asociație au un rol deosebit de important pentru a ne pune la dispoziție date, cine stă în apartamentele respective, pentru că mulți au plecat din București”, a declarat Streinu Cercel.

Testele vor fi făcute în fața blocului, iar dacă pe o scară de bloc se găsesc persoane infectate, toată scara intră în carantină.

”Nici nu se pune problema să intrăm la d-voastră în casă, se pune problema să vă dăm o mână de ajutor, în fața scării blocului. Președintele de scară va comunica cu d-voastră și vă va spune că la 10.05 coboară familia de la apartamentul 2, pentru că avem o serie de date pe care trebuie să le colectăm, iar recoltarea se face în afara blocului, în stradă. Timpul de reacție pentru test este cam de 15 minute pentru fiecare dintre ele, în 20-30 minute putem să avem rezultatul. Orice test poate să dea eroare, dar acuratețea acestor teste este de peste 98%. Dacă găsim 1-2 cazuri pe o scară, toată scara intră în carantină și vor fi asistați de corpul medical. Scările respective vor fi decontaminate. Eșantioanele se vor face și pe baza datelor primite de la Asociațiile de proprietari”, a explicat medicul.

Managerul spune că pune în practică recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, de a testa cât mai mult.

”Noi vrem să punem în practică ce spune toată lumea și evident, ce spun specialiștii. Nu trebuie să lăsăm oamenii să se îmbolnăvească, nu trebuie să intervenim doar la nivelul spitalelor, ci trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu se îmbolnăvească, iar ca să nu se îmbolnăvească trebuie să știm pe unde circulă acest virus în momentul de față și pe unde a circulat. Este motivul pentru care facem această evaluare științifică și care va da date lămuritoare. Vine Organizația Mondială a Sănătății și ne spune că Europa în momentul de față este epicentrul pandemiei. Și noi culmea suntem în Europa. Ca atare suntem în centrul acestei pandemii. În funcție de ce măsuri vom lua, și de modul în care vom reuși să protejăm populația, acestea vor fi și rezultatele trecerii prin pandemie pentru România. A venit OMS și a spus că dacă sunteți în epicentru aveți 3 lucruri de făcut: testați, testați, testați. Alte sfaturi OMS nu a putut să dea”, a declarat Streinu Cercel.

Acesta spune că peste 80% dintre cazuri sunt forme ușoare ale bolii, care în absența testării nu sunt detectate, dar virusul se transmite mai departe și pot apărea forme severe.

”Ne-am întrebat și noi unde testăm, cadrele medicale? Cadrele medicale evident se testează. Pacienții? Pacienții evident se testează. Pe cine mai trebuie să testăm? Pe populație, ca să știm dacă este sănătoasă sau dacă este infectată sau dacă a trecut prin infecția cu acest virus. Aceste trei informații vor schimba complet modalitatea de abordare a problematicii acestei pandemii. 80% din forme sunt forme ușoare și medii de boală. Majoritatea acestor forme se consumă la domiciliu, dar consumându-se la domiciliu îi și infectează pe cei din jurul persoanei respective, motiv pentru care eu trebuie să mă deplasez din spital la casa omului, să văd despre ce este vorba acolo, să-l testez și dacă este pozitiv să-l și carantinez pentru 14 zile la domiciliu. În absenta testării, formele ușoare pot să treacă nedetectate. Dar ele îmi vor genera mai departe infecții severe care vor ajunge la spitale și vor genera costuri din ce în ce mai mari și crește riscul de transmitere comunitară”, a declarat managerul spitalului.