Aproximativ 170 de cadre medicale și pacienți de la Spitalul Județean Suceava sunt confirmați cu coronavirus, a declarat joi secretarul de stat Nelu Tătaru, propus ministru al Sănătății. El a spus că se încearcă deschiderea Unității de primiri Urgențe a spitalului cu medici aduși de la Iași, care să trieze și să trimită pacienții spre spitale din Fălticeni, Rădăuți sau Iași.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nelu Tătaru, aflat în ultimele zile la Suceava, unde spitalul a fost închis din cauza COVID-19, a declarat la Digi 24 că așteaptă să ajungă la București pentru a vorbi cu ministrul demisionar al Sănătății, Victor Costache.

"Venind de la Suceava, pot să spun că în acestă perioadă gravă trebuie să ne unim toți, indiferent de culoarea politică, pentru a putea trece", a spus Tătaru.

Despre situația de la Spitalul Județean Suceava, el a spus că sunt 170 de cadre medicale și pacienți depitați cu COVID, dar că sunt așteptate joi noi rezultate pentru o situație actualizată. El a precizat că peste 150 dintre persoanele infectate sunt cadre medicale.

Tătaru a precizat că în prima fază după redeschiderea spitalului vor fi păstrate doar două etaje funcționale pentru persoanele infectate cu coronavirus: "Sunt numeroși medici care trebuie internați".

Potrivit lui Tătaru, se încearcă într-o primă fază, probabil de vineri, redeschiderea Unității de Primiri Urgențe a spitalului, cu medici aduși de la clinici private din Iași, care să trieze, să diagnostigheze și să trimită pacienții spre spitalele din Fălticeni și Rădăuți sau la Iași, în cazul celor cu patologie gravă.

Întrebat despre redeschiderea celorlalte secții ale Spitalului Județean Suceava, Tătaru a spus că depinde de momentul la care "medicii vor fi valizi".

Reamintim că 8 pacienți internați la Spitalul Județean Suceava au murit din cauza coronavirusului, iar unitatea medicală a fost închisă.