Politica UE privind refugiații trebuie să fie clară. A început să crească din nou numărul refugiaților care ajung pe insulele grecești. O mărturie a politicii ezitante a UE în materie de migrație, apreciază Jens Thurau. Cine vrea să înțeleagă principalele caracteristici ale politicii de refugiați a Uniunii Europene are nevoie de câteva minute pentru a citi sau asculta. Avem de-a face cu un ansamblu complicat conținând înțelegeri cu parteneri precum Turcia, care nu sunt întotdeauna previzibili, dar și dorința de supunere a unor state membre la strădanii care se dovedesc adesea copleșitoare. Mai presus de orice, politica europeană față de solicitanții de azil are la bază un singur principiu: împiedicarea pe cât posibil a fluxului migrator din Africa, Siria sau Afganistan și clădirea de ziduri cât mai înalte. Concomitent, numeroase țări UE vor să fie în continuare percepute ca fiefuri ale umanității și drepturile omului, scrie DW.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Irak, o ţară fără linişte. Ce se ascunde în spatele protestelor și cine e liderul preferat. Războiul cu sângeroasa grupare teroristă Stat Islamic s-a încheiat din 2017, dar ţara încă nu îşi găseşte liniştea. Este nevoie de 100 de miliarde de dolari pentru reconstruirea oraşelor unde teroriştii au distrus tot ce le-a ieşit în cale. Preşedintele Trump a spus demult că nu intenţionează să mai investească în refacerea Irakului, dar statele din Golf, care au buzunare adânci, ştiu cât de important este ca zona să fie stabilă, aşa că îşi arată generozitatea. Irakul are de înfruntat încă un adversar, discret, dar la fel de ucigător: corupţia, conform Digi24.

Epopeea taxei de gunoi din Sectorul 2: Ca să fenteze licitația, Consiliul Local a votat prelungirea cu 20 de ani a colaborării cu Supercom SA Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat Primăria Sectorului 2, printr-o decizie din 14 iunie 2018, să organizeze o licitație pentru atribuirea serviciilor de salubrizare. Edilul Mihai Mugur Toader și Consiliul Local al sectorului ignoră însă dispoziția instanței. Primarul a introdus pe ordinea suplimentară de zi a ședinței de Consiliu Local (CL) din 27 septembrie încheierea unui protocol cu firma Supercom SA, actualul operator de salubrizare din sector. Prin acest protocol, practic, colaborarea cu firma respectivă se prelungește pe durata altor 20 de ani. Proiectul fusese respins la vot într-o ședință de la sfârșitul lunii august. A doua oară a fost cu noroc, protocolul fiind aprobat în CL, cu susținerea reprezentanților PSD și PNL, relatează Libertatea.

În Gorj, Brâncuși are muzeu doar pe hârtie. “Aici nu se poate vedea nimic”. Atunci când plouă mai tare, apă băltește în jurul operelor lui Brâncuși, cel care ar fi trebuit să aibă un muzeu Național la Tg. Jiu. Muzeul există, dar pe hârtie, așa cum sunt și strategiile energetice care ar fi putut salva cel mai mare angajator din județ - Complexul Energetic Oltenia, aflat acum în pragul insolvenței. Peste 30 de localități din Gorj sunt grupate în Asociația de Dezvoltare Comunitară care a delegat serviciile de apă și canalizare societății Aparegio. Ion Iliescu este consilierul directorului Aparegio. Vara aceasta, pentru locuitorii din Tg. Jiu, dar nu numai, alimentarea cu apă a fost un coșmar. Când plouă, orașul se inundă, când e seceta se întrerupe alimentarea cu apă, deși s-au investit aproape 80 de milioane de euro din proiecte europene, potrivit Știrile Pro Tv.

Angajate Profi, momite cu milioane de euro ca să mintă că au fost obligate să spele carnea expirată cu detergent. În luna martie a anului 2016, un fost şef de magazin de la Profi din Arad acuza compania că l-a obligat să vândă carne expirată spălată cu oţet şi detergent. Compania l-a dat în judecată cerându-i daune, iar bărbatul a fost obligat să achite 50.000 de lei, sentinţa fiind definitivă. La Profi au fost făcute mai multe controale, dar acuzele lui Gabor nu s-au confirmat. În urma acestei situaţii, Profi l-a dat în judecată pe fostul său angajat, cerându-i daune morale în valoare de 50.000 de lei şi 1 milion şi jumătate de lei despăgubiri materiale, pe care compania susţine că le-a suferit ca urmare a campaniei duse de Gabor. Atât Tribunalul Arad, cât şi Curtea de Apel Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat dreptate companiei, se arată în articolul Libertatea.

Polițistul care bea bere cu interlopii ieșeni, apărat de sindicat. Ce scuze s-au găsit. După apariția în Ziarul de Iași a pozelor în care un polițist din Suceava, fiul primarului din Câmpulung Moldovenesc, se relaxează alături de Adrian Corduneanu, șeful clanului interlop din Iași, i-a sărit în ajutor Bogdan Bănică, vicepreședinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România. Într-un exercițiu de a-i apăra reputația, Bogdan Bănică încearcă să reducă efectul pozelor susținând ideea că despre imaginile cu cei doi la o terasă și piscină nu se știe dacă ”sunt reale sau autentice”. ”De la o simplă fotografie până la a divaga despre “legături ale interlopului cu ofițerul de poliție” este cale lungă”. Mai mult, el face eforturi să deturneze atenția spre tatăl polițistului Dan Negură, ”ambalând” scandalul pozelor într-o vendetă politică.

Ce s-a întâmplat cu plângerea penală promisă de Viorica Dăncilă lui Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a anunțat că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta a afirmat că guvernarea a fost una „haotică, incompetentă și coruptă”. La o lună după decizia CEX-ului PSD de la Mamaia, Europa Liberă a vrut să afle ce s-a întâmplat cu amenințarea venită din partea premierului. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, afirmă pentru Europa Liberă că nu știe de existența unei plângeri penale la care să se lucreze în zona pe care o coordonează și spune că s-ar putea ca de această problemă să se ocupe Ministerul Justiției. Șeful Cancelariei premierului, Costin Mihalache, nu poate da nici el mai multe informații. Surse din Guvern spun că nu s-a lucrat la această plângere din moment ce nu a apărut nimic de mai bine de o lună.