Cinci persoane fac parte din Comisia programului care l-ar avantaja pe Ion Țiriac să facă grădinițe cu profil sportiv. Este vorba despre Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Camelia Potec și Florin Pelin, rector al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București. Deși în ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu, scrie că e vorba de 7 membri în Comisia pentru grădinițe cu profil sportiv, în anexă sunt doar 5 nume.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vezi anexa și ordinul

Programul guvernamental are ca obiect susţinerea financiară a investiţiilor private în construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de grădiniţe cu profil sportiv.

Susţinerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil privind o parte din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea de către stat a unei părţi din creditul utilizat de către investitor pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv şi se repartizează astfel:

  • ajutor nerambursabil de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv, plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale;
  • garanţie în nume şi cont stat de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzând dobânzile şi comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în cazul în care acesta apelează la finanţarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli prin creditare. Garanţia se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii sau Fondului Românde Contragarantare. În această categorie intră atât creditul-punte acordat pentru finanţarea ajutorului nerambursabil, cât şi creditul de co-finanţare, acordat pentru finanţarea cheltuielilor eligibile neacoperite de ajutorul nerambursabil. Valoarea garanţiei se diminuează corespunzător cu diminuarea creditului rezultat după plata ajutorului nerambursabil, care se va efectua în contul investitorului deschis la finanţator;
  • o alocare financiară nerambursabilă deductibilă din impozitul pe profit datoratanual de beneficiar pentru finanţarea cheltuielilor eligibile defalcată în tranşe egale pe o perioadă de 7 ani de la încheierea acordului de finanţare

Beneficiarii Programului sunt persoane juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii şi/sau grupuri fiscale, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, beneficiari ai Programului pot fi şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, asociaţiile şi fundaţiile, federaţiile sau cluburile sportive care iau iniţiativa construirii de grădiniţe cu profil sportiv.

În luna decembrie, întrebat dacă a discutat despre această schemă cu omul de afaceri Ion Țiriac, Darius Vâlcov, consilierul premierului, a răspuns: „Unele idei le-am discutat”.

Țiriac anunțase anterior că dorește să construiască mai multe grădinițe cu program sportiv.

„Nu este vorba de cineva interesat să construiască. Am vorbit despre program. Acum vom vedea cine va fi interesat în momentul în care îl vom lansa oficial. Trebuie să luăm necesitatea, nu oportunitatea, pentru că avem nevoie de aceste grădinițe. De fapt, părinții din România au nevoie de aceste grădinițe și oricine din România poate construi aceste grădinițe”, a spus Vâlcov, în decembrie, cu ocazia unei conferințe de presă la Guvern.

Acesta a mai spus că o asemenea grădiniță va putea să impună taxe, iar numărul minim de copii este de 100. „Taxa impusă trebuie să fie socială, la un anumit nivel. Statul va mai impune două condiții: să fie antrenori. Ne gândim la sănătatea copiilor care vor fi în aceste grădinițe. Dacă ne referim la 1.000 de grădinițe, înmulțim cu 100, cât va avea fiecare, înseamnă 100.000 de copii. La 160.000-180.000 de nașteri înseamnă că asigurăm din start, dacă acest program va avea succes, jumătate din copii care se vor naște în România. (Vor fi) grădinițe private finanțate de stat, cu o taxă limitată la de trei ori valoarea de astăzi”, susținea Vâlcov.

Citește și: