Deputatul ALDE Andrei Gerea spune că liderul PSD, Liviu Dragnea, a optat pentru o clinică privată pentru că "a vrut să își plătească tratamentul, ci nu să se ducă la stat pe banii statului". În plus, "pacientul a vrut să aibă intimitate", în spitalele de stat saloanele fiind aglomerate, susține vicepreședintele ALDE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deputatul ALDE a făcut aceste declarații într-o emisiune la Digi 24, după ce senatoarea PNL Laura Scântei a spus că, prin faptul că a ales o clinică privată, Liviu Dragnea decredibilizează sistemul public de sănătate.

"Mă bucur sincer că s-a dus undeva să se trateze, pentru că el trebuie să fie apt să răspundă în fața instanței pentru ceea ce a făcut. (...) Dar gestul unui înalt demnitar al statului român de a alege o clinică privată decredibilizează sistemul public pe care îl patronează”, a spus senatoarea PNL.

În replică, deputatul ALDE Andrei Gerea i-a răspuns: "Dar dacă omul vrea mai multă intimitate? Îl acuzați că-și dorește mai multă intimitate?".

"Într-un spital de stat nu ai intimitate?", a intervenit și deputatul USR Lucian Viziteu. "Sunt saloane aglomerate”, a răspuns Andrei Gerea.

El a mai susținut că Liviu Dragnea a vrut să își plătească tratamentul, ci nu să se ducă la stat pe banii statului.

La intervenția moderatorului, că se poate plăti și la stat, deputatul ALDE a răspuns: "Dom'le, nu a vrut. Pacientul Dragnrea a vrut să-și plătească tratamentul, n-a vrut să se ducă la stat pe banii statului. Nu a vrut, a vrut să se ducă acolo (la un spital privat - n.red.). De ce să se ducă la Spitalul Militar?".

Liderul PSD este internat de duminică într-o clinică privată, după ce a acuzat dureri de spate. Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, spunea că Dragnea are dublă hernie de disc și că medicii îi vor face infiltrații care "să îl pună pe picioare". Codrin Ștefănescu declara pentru HotNews.ro că doctorii i-au recomandat operația, însă acesta a refuzat: "Pacientul refuză operația. Ca orice bărbat, nu suportă operațiile și a ales deocamdată să facă infiltrații".

Luni, Liviu Dragnea trebuia să se prezinte la instanța supremă, pentru a fi audiat în procesul în care a fost condamnat în prima instanță la trei ani și jumătate de închisoare.