Rata mortalității infantile rămâne în România de două ori mai mare decât rata medie a Uniunii Europene, dar acesta nu este singurul clivaj care descrie un fenomen cu proporții dramatice: copii care mor înainte de împlini vârsta de un an, cel mai adesea din cauze prevenibile sau tratabile, dacă sistemul medical ar fi suficient de pregătit pentru a-i salva. Sunt județe unde rata mortalității infantile este dublul mediei pe țară și chiar aproape triplă față de București și orașele mari, unde maternitățile sunt mai bine dotate, arată o analiză a organizației Salvați Copiii. Media națională a ratei mortalității infantile a fost, în 2017, de 7,2 la 1.000 de copii născuți vii, cauza principală fiind nașterile premature.

Avem judete unde rata mortalitatii la copiii sub un an e de trei ori mai mare decat in alteleFoto: Salvati Copiii

Foarte pe scurt:

• În Botoșani și Călărași, rata mortalității infantile depășește de aproape trei ori rata mortalității infantile din Cluj și București.

• Sunt necesare minim 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), dar sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuții prematuri.

• Ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate sunt deja defecte și nu mai pot fi folosite.

Din perspectivă istorică, rata mortalității infantile în România a scăzut semnificativ după căderea comunismului, atât ca procent, cât și ca cifre absolute: de la 8.471 de decese în 1990 (1.850 de decese în 2011, 1.812 în 2012, 1.680 în 2013, 1.634 în 2014, 1.493 în 2015), la 1.386 în 2016.

Trebuie menționat de la început că rata mortalității infantile este un indicator statistic, care e în strânsă corelație cu alți indicatori, cum este acela al natalității. Tocmai de aceea, se observă diferențe între topul județelor din punct de vedere al ratei mortalității infantile și topul județelor alcătuit în funcție de numărul absolut al deceselor înregistrate la copiii sub un an.

În ceea ce privește rata mortalității infantile, se remarcă un clivaj dramatic între județele vulnerabile socio-economic și județele cu un grad mai ridicat de dezvoltare și, prin urmare, cu un sistem medical mai bine dotat.

Or, atunci când vorbim despre intervenția medicală la nou-născut, lipsa aparaturii medicale într-o maternitate face diferența între viață și moarte.

Astfel, tabloul statistic al mortalității infantile plasează județul Botoșani în fruntea listei, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuți vii, urmat îndeaproape de Călărași – 12,5 la mie, Caraș-Severin – 11,5 la mie, Sălaj – 11,3 la mie și Vrancea – 11,1 la mie.

La polul opus găsim județul Cluj și municipiul București, ambele cu o rată a mortalității infantile de 4,8 la mia de copii născuți vii.

În total, sunt 23 de județe care depășesc media pe țară, în ceea ce privește mortalitatea infantilă (vezi mai sus Harta mortalității infantile).

Așa se face că în 2017, cei mai mulți copii sub un an au murit în municipiul București – 95, urmând județele Iași – 59, Suceava și Constanța – 57, Timiș - 56, Brașov și Botoșani – 47.

„Rata mortalității infantile este un bun criteriu pentru a vedea nu doar distanța enormă dintre România și statele mai dezvoltate din Uniunea Europeană, ci și clivajele care există în țară. Sunt județe unde rata mortalității infantile este de două ori mai mare decât cea a marilor orașe, unde există maternități de gradul III, dotate cu aparatură medicală performantă. Aici ajung însă nou-născuți prin transfer, din întreaga țară, ceea ce duce la o problemă a supra-aglomerării, a insuficienței incubatoarelor. Este nevoie de o investiție constantă și consistentă în maternități”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

România se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deși necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuții prematuri.

În total, există 23 de unități medicale de nivel 3, dintre care 9 în București.

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România: 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate sunt deja defecte și nu mai pot fi folosite.