Liderul grupului parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor, Varujan Vosganian, şi-a exprimat, joi, speranţa că "lucrurile se vor lămuri foarte repede" în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care este şi preşedintele ALDE, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru presupuse fapte de corupţie.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a declarat, la Botoşani, că "nu este normal să te bazezi pe delaţiuni pentru fapte care s-au întâmplat acum mai bine de zece ani" şi speră că acţiunea DNA este "ultimul spasm al unui sistem care trebuie să înceteze să funcţioneze în acest fel".

"Sper ca ceea ce se întâmplă acum să fie ultimul spasm al unui sistem care trebuie să înceteze să funcţioneze în acest fel. Nu este normal să te bazezi pe delaţiuni pentru fapte care s-au întâmplat acum mai bine de zece ani. Nu este normal ca împotriva unui om care se bucură de o mare simpatie, de fiecare dată când sunt alegeri, să începi înainte o cercetare penală. Nu e normal ca procurori care au eşuat până acum în mod flagrant în dosare să fie puşi în continuare să instrumenteze astfel de dosare.

Nu este normal ca noi să aflăm din presă despre deschiderea unor anumite dosare. Îmi manifest speranţa că lucrurile se vor lămuri foarte repede", a declarat, pentru Agerpres, deputatul Varujan Vosganian. Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.

000 de dolari de la o firmă austriacă. După prezentarea solicitării DNA în Biroul Permanent al Senatului, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.