Cotația medie a leului, pe care BNR o calculează în fiecare zi la pranz, a fost marți de 4.6321 lei pentru un euro, cea mai apreciată din 27 iulie încoace. ​E drept că în fața dolarului, leul s-a depreciat ușor, revenind deasupra pragului de 4 lei pentru un dolar SUA. Moneda europeană se replia marți ușor în fața celei americane, pe o piață prudentă, atentă la posibilele anunțuri ale lui Trump cu privire la următoarele mișcări în războiul comercial cu China.

La ora 09.00 GMT (11:00 CET), moneda unică europeană se tranzacționa la 1.564 de dolari, față de 1.1619 dolari luni, la 21.00 GMT sau față de 1.1602 de dolari vineri seara.

Moneda europeană s-a stabilizat și față de yenul nipon la un curs de 129,03 yeni față de 129,04 yeni luni seara.

"Nu există multe argumente care să justifice creșterea dolarului, ci mai degrabă mișcarea e legată de nervozitatea de pe alte piețe”, spune un trader citat de agenția elvețiană de știri.

Teama că după consultările de joi ar putea fi anunțate noi măsuri privind tarifele vamale pentru alte bunuri provenind din China îi fac pe dealeri extrem de precauți.

"Investitorii văd încă dolarul ca pe un paradis sigur", a declarat și Naeem Aslam, analist la Think Markets.

În plus, piețele așteaptă datele privind ocuparea forței de muncă și șomajul din SUA, care se vor publica vineri.

„Tensiunile comerciale nu sunt singurele responsabile pentru destabilizarea monedelor emergente în raport cu dolarul“, a declarat Sayed Hussein analist FXTM, acesta dând vina și pe „sfârșitul politicilor monetare accomodante după zece ani de rate foarte scăzute ale dobânzii “.

Lira turcă, peso-ul argentinian, rupia indiană și moneda sri-lankeză s-au depreciat marți puternic față de dolar.

Bitcoinul valora și el 7,287.02 dolari, față de 7,298.59 dolari în seara zilei de luni, potrivit Bloomberg.

Mai aproape de noi, monedele din regiune, considerate drept active riscante au pierdut teren fata de euro afectate de scaderea globala a apetitului pentru risc in timp ce EURRON a coborat sub 4.6300, se arată într-o analiză a unei bănci locale.

BNR a injectat ieri 9.47 miliarde lei in sistemul bancar prin intermediul unei operatiuni repo cu maturitate de o saptamana, facand ca segmentul scurt al curbei randamentelor implicite sa coboare cu zece puncte de baza la 2.55% in vreme ce maturitatile 1M-3M au alunecat in zona 3.15% - 3.40%.

Preturile metalelor pretioase au scazut marti dimineata afectate de intarirea dolarului. Aurul se tranzactioneaza cu putin peste 1,195.00 dolari pe uncie in timp ce pretul unciei de argint este sub 14.30 dolari; platina a ajuns sub 780.00 dolari pe uncie iar paladiul a coborat la 964.00 dolari pe uncie.