Volkswagen a fost amendată cu un miliard de euro de autoritățile germane pentru scandalul emisiilor mașinilor diesel și grupul german a fost de acord să plătească amenda, scrie New York Times. Deși este una dintre cele mai mari amenzi aplicate în Germania, Europa rămâne departe de SUA la măsuri luate împotriva grupului german. În America, Volkswagen a fost obligată să răscumpere mașinile afectate, iar costurile totale, incluzând și procesele, trec de 25 miliarde dolari.

Sigla VolkswagenFoto: Volkswagen

Procuratura din Braunschweig a amendat Volkswagen cu un miliard de euro pentru că nu a supervizat cum se cuvine angajații care au reușit să instaleze soft-urile care au păcălit testele de emisii. Autoritățile spun că este una dintre cele mai mari amenzi care se aplică în Germania postbelică.

Amenda a fost calculată în funcție de estimările ce arată cât ar fi economisit Volkswagen cu strategia sa de trișare. Deși suma de un miliard de euro nu este mică pentru Europa, ea ”pălește” în comparație cu cele 26 de miliarde dolari plătite de grupul german în SUA, unde numărul de mașini afectate de scandal a fost de 600.000, de peste zece ori mai puține decât în Europa.

Procurorii germani investighează în prezent aproximativ 70 de actuali și foști angajați ai grupului, inclusiv pe CEO-ul Audi.

Germania și alte mari țări europene nu permit procese colective în genul celui care a forțat Volkswagen să plătească despăgubiri către 600.000 de clienți din SUA și să le răscumpere sau să repare mașinile.

New York Times mai notează că UE nu are o autoritate de mediu la fel de puternică precum Environmental Protection Agency din SUA și adaugă că autoritățile de reglementare din diversele țări nu au acționat aproape deloc.