Circula de curand pe internet un clip al unui roman aflat la munca in Spania care, in speranta de a le face in ciuda "prietenilor" lui de acasa preocupati de soarta lui din strainatate, se lauda cu un Audi A6 2.5 TDI in valoare de 40000 de euro, cu "clima bizonica" si alte bazaconii.
Vorbind recent cu un prieten despre ilustrul conational cu Audi A6, nu am putut intr-o prima faza decat sa-i dau dreptate prietenului meu, care observa ca o buna parte dintre romanii care muncesc in strainatate fac excese similare cu banii castigati si de aceea, contributia lor pozitiva in economia romaneasca este destul de limitata.
In ciuda acestei afirmatii cat se poate de pertinente, cred ca este esential sa facem o distinctie majora.
Pe de o parte, sunt romanii aflati temporar la munca in strainatate – categorie in care sunt inclusi capsunarii, angajatii sezonieri in turism, asistentele si orice alte categorii de muncitori romani care petrec un ciclu de 3, 6 sau 9 luni la munca in strainatate, dupa care revin in tara, iar anul urmator, acest ciclu se poate repeta.
Aceasta categorie de muncitori aduce in Romania marea parte a castigurilor din strainatate, acesta fiind de fapt si scopul plecarii – castigarea unei sume de bani mai mari decat ar fi posibil in tara si utilizarea acestor bani inapoi in Romania.
Pe de alta parte, sunt romanii care se afla practic permanent la munca in strainatate, fie legal, fie ilegal, care revin in Romania doar in concediu pentru cateva saptamani pe an si din categoria carora probabil face parte si domnul cu Audi-ul.
Aceasta categorie de muncitori aduce in Romania cel mai probabil doar o mica parte a banilor castigati, majoritatea fiind utilizati in tarile in care lucreaza (fie pe masini scumpe, fie pe alte bunuri).
In acest articol, voi vorbi despre romanii din prima categorie – generic numiti "capsunari" – care sunt cei cu un rol considerabil mai mare in economia Romaniei deoarece majoritatea banilor castigati in strainatate sunt adusi si utilizati in Romania.
Observatia prietenului meu pare sa fie sustinuta si de principalele concluzii ale unui articol de la sfarsitul anului trecut din cotidianul central "Gandul" (28.11.2005), despre conferinta internationala organizata de Grupul de Economie Aplicata, intitulata "Extinderea Pietei Europene a Muncii catre Est".
Una dintre concluziile generale rezultate in urma acestei conferinte a fost ca banii adusi in tara de catre capsunari ar fi benefici pentru economia romaneasca "daca s-ar investi si nu s-ar folosi pentru plata datoriilor si pentru cumparari de case, masini, aparatura." Nimic nou pana acum.
In fond, tot mai multe studii recente evidentiaza atat magnitudinea acestui fenomen al migratiei internationale a fortei de munca (de exemplu, se estimeaza ca 20% din forta de munca Romaniei se afla la munca in strainatate, ca 2-3 miliarde de euro sunt adusi in tara anual de muncitorii romani care muncesc in straintate etc.), cat si implicatiile sale pentru economia romaneasca.
Mai mult, principala concluzie care se desprinde din aceste studii – la fel ca si in cazul conferintei GEA - este ca banii remisi din strainatate au un impact pozitiv asupra economiei romanesti daca sunt investiti si un impact negativ sau prea putin pozitiv daca sunt utilizati in alte scopuri, ca de exemplu cumpararea de case, masini si aparatura electrocasnica.
Cu toate acestea, consider ca este momentul sa lansam o noua dezbatere legata de acest fenomen major al Romaniei din ultimii ani – migratia internationala a fortei de munca si remiterile de bani ce rezulta din acest proces.
Motivul? Pentru ca se pune un accent mult prea mare pe aceasta falsa dihotomie – intre utilizarea banilor proveniti din strainatate in „investitii" pe de o parte si folosirea lor in alte scopuri „non-investitionale", pe de alta parte. In cele ce urmeaza, voi demonstra ca „investitiile" si „non-investitiile" sunt de fapt doua parti diferite ale aceleasi monede.
Pentru inceput, trebuie clarificat ce anume inseamna investitie in contextul de fata. Probabil ca lumea ar fi de acord cu mine cand spun ca utilizarea banilor din strainatate pentru deschiderea unei afaceri in Romania reprezinta o investitie – in capital productiv, deoarece 1 euro investit in afacere astazi, va aduce 1,50 euro venit anul viitor.
De asemenea, probabil ca lumea ar fi de acord cu mine cand spun ca utilizarea banilor din strainatate pentu a tine copiii la scoala sau la facultate reprezinta o investitie – in capital uman, deoarece se stie ca o persoana bine educata are toate sansele ca pe viitor sa fie mai productiva, sa castige mai mult si sa se bucure de un standard de viata mai ridicat decat o persoana ne-educata (desi in cazul Romaniei, deocamdata am unele indoieli asupra acestui truism).
Pe de alta parte, probabil ca lumea nu ar fi de acord cu mine cand spun ca utilizarea banilor din strainatate pentru construirea de case sau cumpararea de masini si aparatura electrocasnica reprezinta tot o investitie – atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu/lung – si ar trece aceasta utilizare in categoria „non-investitiilor".
Intr-adevar, daca ne referim la definitia stricta a cuvantului „investitie" – a pune banii in ceva cu scopul de a obtine un profit – probabil ca o casa, o masina si aparatura electrocasnica nu sunt candidate foarte bune pentru a constitui o investitie, deoarece nici una dintre ele nu aduce un profit direct.
Evident, fiecare 1 euro cheltuit la constructia unei case azi nu va aduce 1,50 euro anul viitor, sau peste doi ani sau peste trei ani (presupunand ca aceasta casa este pentru uz personal si nu pentru inchiriat, exploatare turistica sau revanzare anul urmator). La fel, fiecare 1 euro folosit la cumpararea unui mixer performant de bucatarie astazi, nu va aduce 1,50 euro maine sau poimaine.
Cu toate acestea, sustin ca folosirea banilor din strainatate pentru constructia unei case sau cumpararea de aparatura electrocasnica reprezinta tot o investitie, cu efecte benefice directe pentru economia Romaniei din doua motive principale.
In primul rand, acesti bani au un efect multiplicator important care este adeseori neglijat. Sa luam de exemplu, constructia unei case. Aceasta creaza cerere pe piata locala atat pentru principalele materiale folosite, cat si pentru forta de munca.
In conditii normale, cimentul, lemnul, tiglele, caramizile, geamurile (termopan sau obisnuite), faianta si celelalte materiale vor fi cumparate local sau din cel mai apropiat oras. Este putin probabil ca o persoana din comuna Gradistea, judetul Calarasi sa mearga pana la Arad sau Iasi sa isi cumpere cele necesare constructiei.
Probabil ca nu va merge mai departe de municipiul Calarasi pentru a-si cumpara cu banii castigati in strainatate aceste materiale.
Aceasta inseamna o crestere a veniturilor pentru firmele din Calarasi care comercializeaza materiale de constructii, dar si pentru firmele din toata tara care produc materiale de constructii si le vand firmelor din Calarasi. La randul sau, aceasta inseamna venituri mai ridicate pentru bugetul statului, prin nivelul mai ridicat de taxe platit de aceste firme.
De asemenea, si forta de munca angajata pentru constructia unei case va fi cel mai probabil tot locala, ceea ce inseamna un loc de munca, fie el si temporar, pentru un anumit numar de persoane. Criticii vor sublinia faptul ca unele din aceste materiale sunt importate, ceea ce impovareaza balanta comerciala.
Chiar si asa, e nerealist sa spunem ca majoritatea materialelor utilizate in constructia unei case sunt importate – cu atat mai putin cele folosite de capsunari care cu siguranta nu isi permit excesele celor bogati. O analiza similara se impune si in cazul cumpararii de masini sau de aparatura.
Capsunarii cumpara mai degraba o Dacia Logan „made in Romania" cu 6-7000 de euro decat un Renault Clio sau un Peugeot 206 cu 10-12000 de euro (sau cu atat mai putin un Audi A6 cu 40000 de euro).
Asadar, acesta este impactul pozitiv al banilor utilizati de romanii din strainatate pe constructia de case, sau cumpararea de masini si aparatura. Este un impact pe termen scurt si relativ usor cuantificabil.
Al doilea motiv principal care sustine teza mea privind impactul acestor investitii in case, masini si aparatura este legat de termenul mediu/lung si are legatura cu idei mult mai fundamentale. Cu toate ca s-ar putea filozofa pe sute de pagini asupra intrebarii „Ce este dezvoltarea economica?", din lipsa de timp si spatiu voi incerca sa raspund in doar cateva randuri.
Pe scurt, dezvoltarea economica este nu doar o crestere a produsului intern brut per capita, ci in primul si primul rand este o crestere vizibila si sustenabila a nivelului de trai.
Ori din aceasta crestere a nivelului de trai, partea vizibila este reprezentata in primul rand de aceste investitii in case, masini si aparatura electrocasnica, iar partea sustenabila este reprezentata ulterior de investitii in afaceri si educatia copiilor.
Este foarte greu sa convingi capsunarul de rand ca e mai bine sa investeasca intr-o afacere, ale carei efecte pozitive se vor vedea poate peste cativa ani, decat in propria-i bunastare, ale carei efecte se vor vedea in cateva zile, saptamani sau cel mult luni, mai ales cata vreme multi dintre ei traiesc intr-o saracie lucie si cei 1500-2000 de euro adusi din strainatate fac diferenta cat de
la cer la pamant. Sunt anumite etape peste care nu se poate sari, oricat de mult am vrea si de aceea sustin cu tarie ca este esential sa percepem diversele utilizarti ale banilor castigati in strainatate ca si complemente, nu ca si substitute.
Pe termen lung nu este un joc de suma zero (chiar daca pe termen scurt pare a fi), ci atat investitiile in afaceri si educatie, cat si cele in case, masini si aparatura fac parte din aceeasi ecuatie a bunastarii.
Cred ca marea intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem cu totii este daca pe viitor acesti capsunari vor forma o noua clasa de mici antreprenori si isi vor dezvolta propriile afaceri sau vor ajunge iarasi sa fie someri, agricultori de subzistenta sau sa munceasca pentru un amarat de salar minim pe economie. Prezentul este important, dar viitorul este si mai important.
In studiul pe care l-am realizat pe parcursul verii 2004 (vezi articol Ziarul Financiar din 20 iunie 2005), am avut ocazia sa vorbesc cu peste 800 de asemenea muncitori, atat in Spania, cat si in cateva zone rurale din Romania.
Dialogurile cu ei m-au impresionat profund, dar m-au si facut sa fiu optimist: o buna parte dintre ei au acumulat un capital intelectual important in tarile pe unde au lucrat si in ciuda greutatilor prezente, sunt hotarati sa-l foloseasca in Romania impreuna cu cel financiar pentru a-si indeplini visele.
Nu m-as mira ca peste zece ani sa avem o Romanie in care, chiar daca nu vor predomina Audi-urile A6, fermele de capsuni cultivate in solarii, cele de agricultura organica si cele de curcani sa devina norma si nu exceptia in mediul rural din Romania.
Radu Tatucu este Junior Professional Associate la Banca Mondiala in Washington, DC. Opiniile exprimate in acest articol apartin exclusiv autorului.
0
0
