Federer invins/ Del Potro si-a implinit visul american - campion la US Open! - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 3,9845joi 25 feb 2021

Federer invins/ Del Potro si-a implinit visul american - campion la US Open!

de A.S. Luni, 14 septembrie 2009, 23:35
- a A+
Imagine
Argentinianul Juan Martin Del Potro (20 de ani) l-a invins pe Roger Federer in cinci seturi (6-2 in decisiv) in finala US Open, primul sau succes intr-un turneu de Grand Slam. Del Potro este campionul pe care US Open il merita - pe langa talent, argentinianul a demonstrat si maturitate, vezi modul in care a speculat "ratacirile" lui Federer care a trecut inexplicabil de la un tenis de mare clasa (primul set) la serii incredibile de ratari...


Finala US OPEN:
Roger Federer - Del Potro 6-3, 6-7, 6-4, 6-7, 2-6

Setul 1.
Federer a realizat deja breakul in game-ul 2, cand a inchis punctul cu un passing in cross de toata frumusetea... passing care a amintit de lovitura senzationala reusita in semifinale, impotriva lui Djokovici . Argentinianul isi face serviciul (3-1) si incearca ceva mai mult in game-ul urmator, dar Federer - sigur si atent - isi impune punctul de vedere (4-1). Echilibru in urmatoarele game-uri, cu Federer consolidandu-si drumul spre victorie in primul set (5-2, apoi 6-3).

Setul 2. Afectat de infrangerea rapida din primul set, Del Potro rateaza primul game pe propriul serviciu: doua duble greseli si Federer primeste un cadou - a realizat deja un punct, apoi isi dubleaza avantajul, pe serviciul sau (2-0). Sansa buna pentru del Potro in game-ul 4, cand are trei mingi de break, insa elvetianul rezista (3-1). Se merge "cap la cap" pana la 5-4: Fedex are serviciul pentru a castiga al doilea set, dar argentinianul reuseste un break ce relanseaza jocul! 6-6, se intra in tie break! Acolo unde del Potro se impune cu 7-5, profitand de o scadere inexplicabila in concentrarea jucatorului elvetian.

Setul 3. Federer deschide cu un game alb, pe propriul serviciu; pare sa isi fi revenit, dupa "degringolada" mentala in care s-a prezentat la finalul setului precedent (1-0). Raspuns maxim al lui Del Potro: game de asemenea la 0 (1-1). Nicio greseala la serviciu, ambii jucatori isi fac punctele pana in game-ul 7, unde argentinianul profita de scaderea lui Federer: 4-3 pentru del Potro care urmeaza la serviciu. Federer salveaza situatia si realizeaza si el break-ul, 4-4. Finalul setului este incredibil: Del Potro face doua duble greseli si face un cadou nesperat lui Federer - ii ofera setul... (6-4 pentru elvetian).

Setul 4. Dupa rabufnirea din finalul setului 3, cand a certat arbitrul pentru modul in care comanda reluarile sistemului de supraveghere video, Federer pare eliberat: 1-0, din nou in siguranta. rateaza doua sanse de break, apoi isi face serviciul: 2-1. Del Potro e inca solid in joc, iar dreapta sa furnizeaza mingi remarcabile. Argentinianul realizeaza breakul si preia conducerea in set (3-2, apoi 4-3). Federer egaleaza la 4, cu break. In tie-break, del Potro fructifica toate sansele de care dispune si egaleaza, trimitand meciul in setul decisiv.

Setul 5. Del Potro serveste bine: 1-0. Federer isi pierde serviciul: 2-0 pentru argentinian! Ceva emotii pentru Del Potro, insa anuleaza sansa de break a elvetianului: 3-0! Federer "marcheaza" in sfarsit in mansa decisiva: 1-3. Del Potro se apropie de visul american: 4-1. Federer reduce: 4-2. Del Potro isi conserva avansul: 5-2, apoi castiga pe serviciul lui Federer: 6-2 in decisiv si argentinianul castiga primul sau turneu de Mare Slem din cariera!!!


6109 afisari



mda
AntonH [utilizator], Marţi, 15 septembrie 2009, 3:30
+3/3
sincer, unul din cele mai slabe meciuri ale lui Federer, a avut serviciul sub 50%, a gresit enoooorm la mingile importante. Foarte slab, dar tot raman fanul lui.
Da si nu
didi [anonim], Marţi, 15 septembrie 2009, 7:59
+3/3
Federer a facut un meci destul de slab (cu exceptia primului set, cand i-a dat o lectie de tenis lui Del Porto). Pe ansamblu del Porto a meritat victoria si, desi sunt fan Federer si as fi vrut ca acesta sa castige AL 6-lea titlu consecutiv, pot sa spun ca pentru tenis e poate mai bine ca a castigat argentinianul. Asa se mai echilibreaza cat de cat valorile, acolo in fruntea ierarhiei.
Totusi, fara a minimiza meritele lui Del Potro parca Federer s-a cam batut singur (in tie-break-ul setului 4 a facut in final 2 greseli nefortate, ce ar fi putut intoarce scorul).
Va fi destul de interesant de urmarit finalul de sezon si modul cum Del Potro va sti sa gestioneze acest succes (atentie, Del Potro e pe 5 la doar 655 de puncte de Djokovici si ar putea urca cel putin pana pe 4)
Felicitari del Potro!

P.S. Sunt curios daca Nadal s-a uitat la acest meci...poate asa invata si el sa serveasca:-).
inca 21 de comentarii comenteaza