Un bebeluș de 3 luni cu comorbidități se numără printre cele 94 de persoane cu COVID ale căror decese au fost raportate miercuri.

Pandemia de COVID-19Foto: Wavebreak / Profimedia Images

Conform autorităților, este vorba despre o fetiță de 3 luni din județul Botoșani, care avea comorbidități.

Până astăzi, în România au decedat 59.726 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 94 de decese (52 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 94 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 94 de pacienți decedați, 77 au fost nevaccinați și 17 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.