Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că lemnul rămâne o sursă importantă de încălzire pentru populaţie, nu doar în România, ci şi în alte state europene, el avansând ideea unui „program social” pentru cei care folosesc lemne pentru încălzire, în contextul în care şi lemnul de foc s-a scumpit.

Tanczos BarnaFoto: Agerpres

Ministrul Mediului a afirmat că folosirea lemnului pentru încălzirea locuinţelor este „esenţială”, relatează News.ro.

„Cantităţile de lemn ilegal se reduc semnificativ, a existat şi o tendinţă pe piaţa mondială de creştere a preţului, din păcate, şi lemnul de foc s-a scumpit. Dar trebuie să existe la nivel naţional un program social pentru lemn, trebuie să existe acest sprijin din partea statului pentru lemnul de foc, trebuie să existe o reţea bine dezvoltată de valorificare a lemnului astfel încât să nu fie foarte mulţi intermediari şi trebuie să investim foarte mult în eficienţa centralelor termice pe lemn. Trebuie să venim cu un program naţional pe acest domeniu”, a declarat Tánczos Barna, marţi seară, la Digi 24.

Întrebat dacă recomandă populaţiei montarea de centrale pe lemn, ministrul a răspuns: „Fără doar şi poate”.

Totodată, întrebat dacă poate aprecia cât din lemnul folosit de populaţie pentru a se încălzi provine din tăieri ilegale, ministrul Mediului a răspuns că nu poate face o apreciere în această privinţă.

„Este cel mai greu de apreciat, pentru că este foarte aproape de sursă. (...) Un lucru este cert: pe piaţa lemnului, datorită SUMAL 2, s-a redus semnificativ marja de manevră a celor care făceau tăieri ilegale. Fără doar şi poate este un pariu câştigat”, a răspuns ministrul.