Camera inferioară a parlamentului austriac urmează să supună la vot joi obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19, fiind de aşteptat ca o majoritate clară din legislativul de la Viena să se pronunţe pentru introducerea acestei reguli de la începutul lunii februarie, relatează DPA, preluată de Agerpres.

Protest in Austria impotriva vaccinarii obligatoriiFoto: AFP / AFP / Profimedia

În afară de reprezentanţii formaţiunilor componente ale coaliţiei guvernamentale - Partidul Popular Austriac (ÖVP) şi Verzii -, numeroşi parlamentari din opoziţie (membri ai Partidului Social-Democrat şi ai formaţiunii liberale NEOS) sunt favorabili vaccinării obligatorii a populaţiei contra COVID-19.

Pe de altă parte, planul guvernului a fost criticat dur de Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ, extrema dreaptă).

Vaccinarea obligatorie ar urma să se aplice tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Excepţii vor face femeile însărcinate şi toţi cei pentru care, din motive medicale, vaccinarea nu este autorizată.

Camera superioară a parlamentului austriac (Bundesrat), ce reprezintă landurile federale, ar urma să aprobe legea în 3 februarie.

Noul proiect de lege a făcut obiectul unei dezbateri publice controversate în Austria. Zeci de mii de austrieci demonstrează periodic împotriva măsurilor anticoronavirus impuse de executiv şi perspectivelor privind introducerea obligativităţii vaccinării.

Bilanțul zilnic de infecții cu coronavirus din Austria a doborât miercuri de departe recordul anterior, fiind raportate aproape 30.000 de infecții, în condițiile în care precedentul nivel maxim era de 17.000, atins săptămâna trecută.