Angajații din învățământ au protestat miercuri, între 11.00-13.00, în cadrul unei greve de avertisment organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația „Spiru Haret”, ca protest față de mărirea salarială de doar 4% alocată.

Profesori în greva avertisment FSLIFoto: Facebook - FSLI

UPDATE Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță consultări între premier și sindicatele din învățământ vineri, la ora 11.00.

Ce spune ministrul în declarația transmisă presei miercuri seară:

  • „În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate.
  • Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor.
  • Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligația respectării deficitului bugetar asumat ca țară, în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecință, rămâne restantă obligația de creștere a salariilor în învățământ cu 12%.
  • În valoare absolută, bugetul Ministerului Educației destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuția pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.
  • După o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 și 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%).
  • De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creșterea fiind mai accentuată in mediul rural.
  • Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.
  • Ministerul Educației este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învățământ și asumă un dialog transparent și deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem.”

***

Profesorii care au participat la grevă miercuri au rămas în școală, dar nu au făcut ore în intervalul 11.00-13.00.

Sursă foto: Facebook - FSLI

Aceștia se pregătesc acum de greva generală.

„Dacă Guvernul va neglija semnalul de astăzi, se va ajunge la greva generală”, a declarat pentru HotNews.ro președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Datele privind participarea la greva de miercuri vor fi făcut publice ulterior, după centralizarea lor, a menționat la rândul său liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Pe 13 ianuarie, sindialiștii din educație au pichetat sediul Guvernului și sediile PSD și PNL, în semn de protest față de majorarea salarială de doar 4% primită. La finalul anului 2021, aceștia amenințau cu greva generală în învățământ de la 10 ianuarie, s-a renunțat la această idee din cauza concediilor profesorilor.

Care sunt revendicările sindicaliștilor din educație

Cele 6 revendicări ale sindicaliștilor:

  • 1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
  • 2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
  • 3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
  • 4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
  • 5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
  • 6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.