Premier League: Manchester City vs Chelsea Londra - Partida care poate decide titlul - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3614sâmbătă 22 ian 2022
Pontul zilei

Premier League: Manchester City vs Chelsea Londra - Partida care poate decide titlul

de D.S. Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, 10:10
- a A+
Imagine
​Meci mare în Premier League, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 14:30, în deschiderea etapei cu numărul 22. Sunt primele două forțe ale campionatului, despărțite în clasament de 10 puncte. Liderul Manchester City are 53 de puncte, față de cele 43 de puncte ale campioanei Europei, aflată pe locul secund în Anglia, după ce o vreme a fost prima. Manchester City - Chesea Londra a fost finala Ligii Campionilor de anul trecut.


Un succes al gazdelor ar rupe complet campionatul, la vârf. Victoria ar face-o pe City aproape campioană, iar pe celelalte formații le-ar transforma în simple urmăritoare.

Așadar, nici măcar remiza, ci doar succesul oaspeților ar ține treaz interesul în lupta pentru putere din Premier League.

Echipele care se înfruntă sâmbătă domină în Anglia la aproape toate aspectele jocului. Manchester City are cel mai bun atac (53 de goluri marcate) și cea mai bună apărare (13 goluri primite). Chelsea are al treilea atac (45) și a doua apărare (16).

Teoretic, City este mai odihnită decât adversara. În plus, a reușit să depășească perioada în care a fost afectată de COVID, în frunte cu managerul Pep Guardiola.

"Cetățenii" au disputat ultima partidă pe 7 ianuarie, 4-1 cu Swindon Town, în Cupa Angliei, Așadar, o săptămână și o zi de repaus activ.

În schimb, Chelsea este nevoită să joace la 3 zile distanță după duelul cu Tottenham, meci contând pentru returul semifinalelor din Cupa Ligii.

Miercuri seară, a fost 1-0 pentru formația lui Thomas Tuchel (după 2-0 în tur), astfel că a obținut dreptul de a evolua cu trofeul pe masă.

City a dus la 7 numărul victoriilor consecutive, în toate competițiile. Ultima oară când a ieșit supărată de pe teren era runda de final în faza grupelor Ligii Campionilor, 1-2 cu Leipzig, pe 7 decembrie 2021.

În cele 7 partide cu succese, City a marcat 25 de goluri și a încasat 6 goluri, dintre care 3 într-un singur joc, cu Leicester, terminat 6-3.

La Chelsea, ultima înfrângere a venit în Premier League, 2-3 cu West Ham United, pe 4 decembrie 2021. Totuși, din ultimele 11 meciuri, 5 au fost remize, procentaj care nu este de natură să mulțumească gruparea miliardarului rus Roman Abramovic.

În absența senegalezului Edouard Mendy, plecat să joace la Cupa Africii pe Națiuni, poarta londonezilor va fi păzită de spaniolul Kepa Arrizabalaga.

În tur, pe 25 septembrie 2021, golul brazilianului Gabriel Jesus, din minutul 53, a asigurat victoria pentru City, supărându-i pe cei 40.036 de spectatori londonezi veniți la meci să aplaude proaspăta regină a continentului.

Câteva luni mai devreme, pe 29 mai, la Porto, Chelsea trecuse cu 1-0 de Machester City, în finala Ligii Campionilor, decisă de reușita germanului Kai Havertz.

Chelsea știe cum să câștige pe "Etihad". Cu City gazdă, pe 8 mai anul trecut, s-a impus cu 2-1.

Sterling a deschis scorul (44), iar Aguero a ratat un penalty în prelungirile primei reprize, 45+3. După pauză, marocanul Ziyech (63) și spaniolul Alonso (90+2) au schimbat soarta meciului. Era etapa a 35-a din Anglia.

"Raportul Campionilor Europeni 2022", proaspăt publicat de Kpmg, o analiză axată pe primele 8 ligi de pe continent (Germania, Anglia, Italia, Spania, Franța, Portugalia, Olanda și Turcia), la 6 dintre cele 8 campioane naționale s-a înregistrat o cifră de afaceri mai mică decât în ​​anii pre-Covid.

Excepțiile sunt Manchester City, care a atins 644 de milioane de euro (96 de milioane mai mult decât cu 12 luni mai devreme), și Lille (Franța).

În iunie 2021, pentru prima dată în istorie, Citizens au avut o cifră de afaceri mai mare decât Red Devils: United, cu veniturile sale de 557 de milioane, a fost învinsă atât pe teren, cât și la cifra de afaceri.

Superbet are cota 2.2 pentru Șansă Dublă X2 la Final (remiză sau câștigă Chelsea).

Manchester City vs Chelsea
1X

Cotă 2.2



* cotă valabilă la ora publicării acestui articol


1113 afisari



Niciun comentariu
comenteaza