Ministerul Energiei, Virgil Popescu (PNL), a lansat joi un atac la adresa ANRE, condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriță, în scandalul facturilor eronate la energie și gaze. Ministrul acuză că, prin felul în care a acționat, ANRE ar fi transmis în piață semnalul că furnizorii pot scăpa și că nu s-ar fi ajuns aici dacă autoritatea ar fi controlat furnizorii și le-ar fi transmis să nu dea drumul facturilor, dacă nu sunt gata sistemele informatice.

HotNews.roFoto: Hotnews

  • "Problema este ca statul să intervină ori până ieri nu a intervenit decât ANPC, dar nu are multe pârghii. ANRE poate să facă mai multe lucruri. Poate verifica împreună cu Consiliul Concurenței dacă nu e un cartel. (..)
  • Pot să înțeleg - nu ți-ai updatat sistemul informatic, nu dai drumul la facturi decât când îl ai gata, ca sa nu creezei această problemă care este acum în piață. Dar când tu faci cu bună știință acest lucru, încercând să păcălești cetățeanul există posibilitatea ca acest lucru să îmbrace infracțiunea de înșelăciune.
  • Nu am fi ajuns aici dacă autoritățile care trebuiau să facă acest lucru stopau din fașă aceste lucruri. Dacă în decembrie (n.a ANRE) chema furnizorii și-i întreba pe fiecare în parte: Băi, venim în control la voi. Ați făcut aplicațiile informatice? Nu cumva să dați drumul la facturi că venim peste voi!
  • Am văzut o declarație a unui oficial, că nu puteau în decembrie că erau sărbătorile. Pe bune?! Despre asta este vorba? Efectiv despre asta este vorba. Am văzut o declarație tot a ANRE-ului în care spuneau - furnizorii săracii nu știu cum să factureze, ori întai cu plafonarea ori cu compensarea. Păi tu ca autoritate îți pui problema asta? Când în lege spune clar că toți românii beneficiază de plafonare, cei care au un consum într-o anumita plajă au în plus compensare. Și asta vine de la autoritatea de control. Păi ce semnal dă în piață? Asta dă un semnal în piață în care spune că: 'băi, vedeți că poate puteți scăpa!", a declarat joi la RomaniaTV ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Întrebat dacă va fi cineva demis, acesta a spus că "la un moment dat va fi un timp al deconturilor".

  • "La un moment dat va fi un timp al deconturilor. Eu mi-as dori ca lucrurile să se întâmple foarte repede. Să le punem lucrurile în Coalitie, ajungem la o formulă de comun acord, ieșim cu ea în Guvern și autoritățile de control să meargă și să măture și să scoată pe toți de pe piață care fac lucrul acesta.
  • Atâta timp cât nu se înțelege în piață că autoritatea care trebuie să facă acest control se și duce și de acolo vin semnale contradictorii că pot să facă sau să nu facă, aveți grijă că ..sunt sărbători, noi nu muncim de sărbători, nici măcar nu-i chemăm mi se pare că semnalul care se dă către furnizori este: lăsați că puteți face..", a spus Virgil Popescu.

Ce măsuri vrea să ia Guvernul săptămâna viitoare pentru a pune capăt scandalului facturilor eronate

Ministrul a spus și ce măsuri ar urma să adopte Guvernul săptămâna viitoare în acest scandal.

  • "Săptămâna viitoare, dacă ei nu au înțeles că trebuie să emiți facturi conform legii, modificăm legea și-i obligăm sa storneze toate facturile emise eronat, nu vor percepe penalități, se va interzice debransarea tocmai pentru a nu pune oamenii in situația de a plana asupra lor acest pericol al debranțării, deci vom interzice debranșarea pe perioada de aplicare a acestei legi și de asemenea vom introduce o sancțiune în mod special pentru emiterea de facturi în mod eronat.
  • Avem deja pe circuitul de avizare o modificare a legii plafonării si compensării inițiată de Ministerul Muncii prin care se fluidizează partea de decontare a facturilor și în această Ordonanță care modifică legea vom introduce suplimentar ceea ce v-am spus dvoastră. Va fi aprobat în Guvern și va pleca la Monitorul Oficial. Nu am putut săptămâna asta pentru că actul normativ mai aștepta un aviz, dacă nu mă înșel de la CES sau Consiliul Legislativ.", a spus acesta.

Tot săptămâna viitoare ar urma să fie adoptate noi măsuri de sprijin față de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale. Acesta a amintit că premierul Ciucă a anunțat că după 31 martie când plafonarea și compensarea își încheie valabilitatea, va fi o nouă schemă cu data de 1 apirlie.

  • "Acum vorbim, ce facem cu această schemă, care există, dacă vrem să o îmbunătățim pe zona de gaze naturale, că și premierul a zis ca la gaze naturale ne gandim.
  • Avem varianta să reducem TVA-ul strict pentru gaze naturale cu data de 1 februarie pentru această schemă de ajutor și de la 1 aprilie vorbim de altă schema care o poate continua pe aceasta sau poate fi gandită alta.
  • Sau avem posibilitatea și eu am reiterat-o și ieri în sedința de Guvern, am spus-o și astăzi avem acea compensare dacă vorbim doar de gaze naturale, discountul acela de 33%. Sigur putem mări discountul de la 33% la 50% sau la 60%, dar toate acestea: micșorarea TVA, cota de TVA așa cum au spus coplegii noștri 0 dacă se poate, lucrurile acestea trebuie să ni le spună Ministerul de Finanțe.
  • Ministerul de Finanțe trebuie să ne spună și probabil în prima intalnire din Coalitie vom vedea acest lucru, dacă avem spațiul fiscal să facem aceste lucruri.", a mai spus ministrul Energiei.

PNL schimbă strategia și face opoziție în tabăra puterii. Liderii PNL încep atacurile la oamenii PSD, primii pe listă fiind ministrul Sănătății și șeful ANRE

Atacul Ministrului Energiei la adresa ANRE nu este singular. Lovit în procentele electorale de alianța cu PSD la guvernare, PNL a schimbat strategia și a ieșit la atac împotriva PSD. Cu două subiecte fierbinți pe agenda publică, criza COVID-19 și scandalul facturilor la energie, liberalii au pus tunurile pe ministerul Sănătății și ANRE conduse de oamenii PSD.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a ieșit joi cu un atac dur la adresa lui Alexandru Rafila. Secretarul general adjunct, deputatul Gheorghe Pecingina, a cerut comisie de anchetă la ANRE, condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriță.

Atacurile deschise ale liberalilor au venit după ce miercuri seară, Mihai Tudose i-a cerut demisia ministrului energiei, Virgil Popescu, pe fondul scandalului cu facturile la Energie.

Întrebat joi dacă susţine opinia că ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar trebui să demisioneze ori să fie demis, Marcel Ciolacu a răspuns: "Eu ţin cont de părerile domnului Mihai Tudose şi de experienţa domniei sale, cred că este o decizie care ar trebui luată în coaliţie, împreună cu primul ministru”.