Cătălin Drulă, despre demisia directorului Tarom: Din informaţiile mele, este o demitere. Există dorinţa politică de a acapara aceste companii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3585vineri 21 ian 2022

Cătălin Drulă, despre demisia directorului Tarom: Din informaţiile mele, este o demitere. Există dorinţa politică de a acapara aceste companii

de V.M. Miercuri, 5 ianuarie 2022, 21:53
- a A+
Imagine
Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă (USR) a declarat miercuri seară, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că din informaţiile pe care le are la Tarom a fost vorba despre o demitere a directorului, el acuzând că se doreşte "acapararea politică a acestor companii", scrie News.ro. Drulă a mai arătat că actualul ministru Sorin Grindeanu ar trebui să dea în folosinţă 110 kilometri de autostrăzi şi drumuri expres şi 90 de kilometri de centuri.


Întrebat despre numirea lui Mihăiţă Ursu la şefia Tarom, după demisia directorului Cătălin Prunariu , Drulă a afirmat că Ursu este unul dintre managerii pe care i-a găsit în funcţie când a preluat mandatul de ministru şi pe care l-a schimbat, pentru că nu a fost mulţumit de ce am găsit acolo.

"Tarom este într-o situaţie grea dinainte de pandemie", a spus deputatul USR, precizând că "a pierdut un miliard în zece ani şi este un tocător de bani", iar planul de salvare prevedea măsuri agresive, reduceri de personal şi restructurarea flotei.

Despre demisia lui Prunariu, Drulă a spus: "Din informaţiile mele, este o demitere. Există dorinţa politică de a acapara aceste companii". Potrivit lui Cătălin Drulă, "Tarom pierde pentru că ţine o mie de oameni în plus, clientelă".

"Dacă planul e aprobat, este şansa de salvare, altfel, nu vreau să cobesc, dar nu sunt şanse în momentul de faţă, fără o capitalizare a companiei. (..) Îmi doresc ca compania aceasta să supravieţuiască, dar este un domeniu extrem de competitiv", a mai spus el.

Drulă a menţionat că această numire a lui Mihăiţă Ursu l-a întristat. "Chiar dacă suntem în opoziţie, dorim să avem succes cu drumurile, cu căile ferate, şi ştiu că nu sunt premisele, văzând numirea făcută", a afirmat el, precizând că trebuie să răspundă pentru această decizie ministrul Sorin Grindeanu.


"Grindeanu ar trebui să dea în folosinţă 110 km de autostrăzi şi drumuri expres şi 90 km de centuri"



Fostul ministru al Transporturilor a mai declarat, întrebat câţi kilometri de autostradă ar trebui daţi în folosinţă anul acesta, că este vorba de "110 km de autostradă şi drumuri expres şi 90 de km de centuri".

"Niciunul din aceste proiecte nu merge dacă nu este urmărit şi dacă statul nu îşi face treaba", a mai comentat Drulă.

El a explicat că banii din PNRR vor merge spre proiectele A3, Cluj - Zalău, un proiect mare, care nu va fi gata anul acesta, termenul fiind în 2023, dar care merge foarte bine. Prin PNRR va fi finanţat şi A7, despre care fostul ministru a spus că este cel mai mare proiect din Europa finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.


2778 de afisari



A gasit 1000 de oameni in plus...
FortApache [utilizator], Joi, 6 ianuarie 2022, 7:37
+2/2
A pus sef peste companie si.......pauza :)))
.
Elfu [utilizator], Joi, 6 ianuarie 2022, 8:22
+2/2
problema este ca fiecare individ care vrea sa ajunga in functii sustine ca doreste profesionalizarea iar dupa ce a ajuns sufera de amnezie....

asta e valabil cam pentru toata lumea indiferent de culoarea politica.

una sunt declaratiile si alta faptele.
inca 4 comentarii comenteaza