Și nu e nimic mai adevărat ca ”Țara te vrea prost” (25th Anniversary - Sarmalele reci). Cultura ține strict de educație. Să nu ne amăgim, nu e nici tratament homeopatic, nici operație estetică. Pentru educație trebuie să creezi acces egal la resurse, cel puțin acolo unde ține de resursele statului. La noi, resursele statului, trecând peste dezastrul din pandemie când s-a dovedit că patrimoniul artelor spectacolului era 0, se opresc majoritar în buzunare. Asta după ce, și accesibilitatea fizică e o mare problemă.
Se spune că în ultima lună a anului să fii mai bun, mai b…., e, uite, am să fac o excepție. Mai întâi cuprinsul, să știe cine vrea dacă purcede mai departe, au ba. Moșia ONB și Purcărete, Lohengrin, Norma; Snobismul, Cronicaricaturismul; FGE contractat la preț babanificat; Bookster-Cluburi de carte, Noi nu ne vindem cartea; Vioara lui Conunova și poantele lui Cojocaru. Și galeria striga: Ia, mai lasă-ne cocoană, s-a scumpit gazele, corentul… și ție îți arde de Franzelini, de Vagon și scripci Gorgonzola!
Prima pe listă, Moșia ONB. De ce? Este instituție fanion, mă rog, ar trebui să fie. A împlinit una sută ani de existență, consemnați de prezențele ministrului culturii și un emisar al președintelui la premiera „Lohengrin” de R.Wagner, cu care a fost inaugurată opera în 1921, atunci, dirijor George Enescu. Noutăți, sărbătorire? Scumpirea biletelor. Nicio comunicare pe această temă. Ba, dimpotrivă. Pe site sînt prețurile cu care se făcea diferențierea pe categorii și evenimente dinainte de pandemie!!! Astfel, prețurile au ajuns pentru o premieră de la 120 lei, cel mai scump, la 400 de lei!!! Și nu e tot, ești obligat să cumperi câte două, adică, bang! 800 de lei. Sau cel mai ieftin de la 15 lei la 80 de lei. Din cinci categorii de bilete, gândite, cumva, pentru toate buzunarele, și pentru familie, au mai rămas trei. Scumpe, foarte scumpe și enorm de scumpe. Dacă vrei să stai la lojă, trebuie să o cumperi cu totul, boom! 1000 de lei. Băieți buni, au lăsat și câteva locuri single, probabil, pentru a nu avea reclamații la OPC. Dar chiar și așa, OPC ul, Consiliul Concurenței (ONB funcționează ca monopol pe piața bucureșteană) și Ministerul Culturii vor trebui să se autosesizeze. Tot ce se cere unui amărât de independent, aici este ignorat. Caiete program nexam, cel puțin așa mi-a fost comunicat la „Lohengrin”. Pe site, la rubrica „programe”, sau în teatru cu QR, sîntem green, sînt doar distribuțiile.
Altă problemă care persistă în catastro-managementul de la noi este problema ticketingului. Comisioanele. Teatrul Odeon are sistem propriu de ticketing cu 0% comision. ONB are peste 5% comision, în condițiile în care biletele sînt și așa scumpe. Dacă se schimbă distribuția și returnezi biletele, pierzi comisionul. Opera din Cluj are 0% comision. Premiant la acest capitol este TNB, și toți cei care lucrează cu aceeași platformă, unde comisionul ajunge la peste 20%. Practic, singuri își taie din bugetele individuale dedicate culturii. Seria faptelor de vitejie ONB continuă cu schimbarea bruscă (pentru că nu există reguli) a prețurilor biletelor. Cu alte cuvinte, astăzi poți lua un bilet cu 90 de lei, a doua zi cu 200 de lei, aceeași categorie. Ei motivează invitații, dar dacă invitații nu mai vin, nu-ți dau banii înapoi. Pentru două reprezentații cu „La Traviata”-invitați, inițial prețurile au fost 90-110 lei, într-o săptămână, aceleași categorii s-au schimbat în 200-400!!! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. ONB a anulat prezența invitatei la al- 2-lea spectacol pe motiv că n-are budget?!?, da, dar prețul a rămas același.
Procentul biletelor cu preț minim este cel mai mic, de 26% (80 lei), 45% (200 lei), 29% (400) lei. MetOpera New-York, ROH ce au în comun? Divesificare mare pe categorii și poziții, bilete mai ieftine ca la ONB. So, o vezi pe Netrebko mai ieftin decât la București un no name!! Și așa ajungem la ceea ce fac toți melomanii, sau turiștii culturali cum li se spune. Își iau bilete pentru mai multe spectacole consecutive, credeți-mă, într-o capitală ca Londra ai ce vedea, rezervări la avioane și hoteluri din timp pentru că sînt foarte ieftine, și fug. Epava rămâne iar cei care nu știu despre ce e vorba, zic că e bine ce se întâmplă acolo, artistic vorbind. Dar să ne întoarcem la… noastre. ONB nu este o instituție de stat este o moșie. Ultima pe listă a fost blocarea parcării cu un târg, practic, oameni bolnavi, bătrâni au fost nevoiți să se târâie până în teatru ocolind gardurile de sârmă. Întrebarea e pentru oficialități, care or fi ele: Cine a aprobat această idioțenie sau avem de-a face cu cretinătatea răspândită în masă, ca pandemia? Privind cifrele, te înspăimânți și mai tare. Ca să înțeleagă toată lumea pe ce i se iau taxe și impozite, mai ales pentru cei care mor și n-au călcat niciodată în operă. La ONB, nema pandemie. 90% din subvenția de la stat a mers în salarii, sporuri, contribuții, vouchere. Milioane lei (sau euro): 43,3/47,9 în 2020, respectiv 41/45 în 2021 (cifre la 31 august). Statul subvenționează salarii, nici vorbă de artă, cultură. Grosso modo, la o medie de 5000 de lei pe lună, pare că opera are peste 1.000 de angajați!!!!! N-or fi având permanent chiar atâția, dar oricum, imens pentru nimic, doar excepții mai rare ca accidentele de navete spațiale, dar nu cu angajații. V-am mai povestit de Deutsche Oper am Rhein, Düsseldorf & Duisburg (operează două teatre), în comparație, ei au 583 de angajați provenind din 35 de țări, și unde România e foarte bine reprezentată.
SĂ FIE FOARTE CLAR, Onb poate face 1000 de lei biletul, singurul lucru la care se pricepe, dar FĂRĂ subvenție de la stat. Finanțare ZERO. Dacă sînt așa valoroși lumea va da banii fără să se uite. Dacă nu, cel puțin în București, va trebui spart monopolul cu o a doua operă. Onb e o operă decolorată și ancrasată în propria-i mediocritate. Nu mai departe, la premierele centenare „Lohengrin” la care am fost (2/3), unul din trompetiștii plasați în balcon a frecat telefonul TOT timpul, ambele reprezentații. Cineva care a fost și la a 3-a mi-a confirmat că a făcut același lucru. Normal, nu s-a ratat partitura numai din cauza lui. Suflătorii sună prost și tare de ani de zile. Îmi pare rău că nu l-a văzut Marius Manole, actorul, să-l tragă de urechi și să-i spună să nu mai vină, așa cum îi admonesta pe spectatorii navigatori.
Și, peste toate acestea, plutește starea aia de nemărginită bucurie și satisfacție întreținută de culturnici, snobi și de presa circumvolută. Totul e încadrat în exchange policy. Networking-uri, bisericuțele de altădată, în care trebuie să fii, dacă vrei job, invitații, familia bine plasată. Cum este, de exemplu, familia regizoarei Alice Barb. Invitată la ONB să monteze!?! Nepotul la Iași. Coincidențe fericite. Un critic n-a reușit să spună despre montarea sa decât: „„Norma” – mister, glamour și „haute couture””, săracul Bellini a murit degeaba. Dar adevărul e că, așa happy colorful cum e, pentru cine nu știe, ar putea crede că e o operetă. A doua premieră, „Lohengrin”, regia Silviu Purcărete cu state vechi în operă. Montarea e în stilul Purcărete și în clișeele wagneriene, dar nu în spiritul Lohengrin. Sorry! Pe scurt, opera este un apogeu romantic, puternic contemplativă cu o cromatică muzicală infernală, sufocantă de atâta frumusețe, atât orchestral cât și vocal. Descriptive Mood: „… It was like some beautiful bird flapped into our drab little cage and made those walls dissolve away, and for the briefest of moments, every last man in Shawshank felt free.” Red- ”Shawshank Redemption”(1994) – scena ariei din închisoare. Acolo, era Mozart, dar starea de levitație e aceeași. Niște sateliți au comunicat pe tema operei, ca teatru, ca muzică, e în așteptare... Ideea avatarurilor (mi-a adus aminte, și datorită „Bridal Chorus”, de semi-musicalul „Dragoste la zero grade”)„… dar aici e cu totul altceva, e metaforă, e plasticitate, e chiar soluția veșnicei probleme a marilor artiști lirici, care n-au nici vârsta, nici fizicul personajelor.”!? Serios, să i-o spună lui Domingo, Kaufmann, Netrebko sau Gheorghiu! Sau „Artiştii lirici dau glas personajelor, iar actorii încarcă de expresivitate şi carnalitate relaţiile dense din ceea ce nu se spune (pam,pam). Frumuseţea estetică a acestei soluţii frapant de teatrale, dar într-o convenţie susţinută atât prin interpretare cât şi prin coerenţa, rafinamentul şi intensitatea propunerii, devine complementară sobrietăţii, monumentalităţii şi gravităţii sonore a(3) partiturii wagneriene.” Aflăm că, opera este prin glasul artiștilor lirici doar parțială, noroc cu soluția teatrală. Ce să zic, orice montare e o soluție teatrală, ori n-a mai văzut nicio operă, ori n-a mai văzut nicio montare Purcărete, care este un geniu, indubitabil. Cred că, nici chiar dumnealui nu apreciază cuvintele astea pompoase și fără conținut, uneori jignitoare. În aceeași stare euforică se află și Filarmonica „George Enescu”. Și aici am fost ”răsplătiți” cu o scumpire, nu știm de ce. Între timp, se cântă cu orchestre subțiate, aceeași muzicieni, și în mare parte aceleași programe. Prestațiile așijderea. Când mai bunicele, când mai slabe.
Deschis din 2019, este foarte interesant de urmărit procesul intentat de zece edituri și Asociația editorilor firmei/asociației, sau ce-o fi ea, Bookster. Bookster e o bibliotecă publică. Dar nu te duci fizic la bibliotecă, vine ea la tine. Dintr-o dată cei zece s-au trezit că, vezi, Doamne, ei nu mai vând cărți din cauza celor de la Bookster, deși după bilanțurile îi contrazic. Aici, intervin două probleme. Prima: în loc să-și îmbunătățească formatele electronice care ar fi scos de pe piață orice bibliotecă, ei preferă să omoare capra vecinului. A doua: întreruperea livrării de carte este exact cea mai comunistă formă de a trata problema. Sînt curioasă să văd cum se va încheia litigiul. Sper să nu sară și pe anticariate. Până pe 22.12, respectiv 19.01 să profităm! Îmi dau seama că prin scăderea tirajelor, din cauza prețurilor și prostul management, automat, și gândirea lor s-a chircit. Cam ce le reproșează celor care nu citesc. Dacă vă întrebați care e amestecul statului? El a autorizat Bookster, pe de altă parte, ar fi trebuit, de ceva ani, să se ocupe de formarea prețurilor la carte pentru că, editurile sînt beneficiarele unei facilități fiscale pe care și-au dorit-o, TVA subvenționat 5%. Făcând controale, ar fi constatat că, prețul n-a scăzut, ci a crescut! La fel și profiturile.
Alexandra Conunova. Este o violonistă de mare talent din Republica Moldova, pe care am ascultat-o și în România, ba, ai noștri o mai și acreditau ca româncă, pentru poză. Practic, după flagship ul Patricia Kopacinskaia, este cel mai cunoscut ambasador cultural al vecinilor și…comportamental, și frați. Recent, septembrie, adică, după ce a venit democrația și la ei, fetei, la vamă, i se confiscă vioara pe care cânta, Guadagnini “Ida Levin”, după ani în care intrase și ieșise cu ea din țară!!!! Au cerut acte, poze proprietarului elvețian, au întrebat Interpolul, au chemat experți… în fine, o chinuie pe fată de-atunci. Asta în condițiile în care, la granița lor se face contrabandă cu tone de țigări zilnic. Nu știu când se va rezolva, a început deja să primească suport internațional, puteți semna și o petiție. Dar apropo de structurile statului și angajații acestora, mi-am adus aminte când, în 2016, cei de la ONB, i-au tăiat accesul în teatru Alinei Cojocaru. Exact ca ăia de peste Prut, i-au tăiat accesul la obiectul muncii. Și-acum, ca și atunci, foarte puțini oameni de cultură s-au implicat în demascarea incidentului sau măcar să-și ofere suportul. Aceeași atitudine duplicitară, la fel ca politicienii. Că, na, dacă era în campanie, Președinții ar fi ieșit să înfiereze la micul dejun angajații corupți și analfabeți ai statului. Am mai dat și aș mai avea multe exemple în care lipsa de educație, a culturii naște monștrii. Nu deviațiile publicului trebuie condamnate, ci cei care le cultivă și cei care își bat joc de public, bătându-și joc de resurse. Statul. Taxele și impozitele noastre.
Stimați nou/vechi guvern și nou/vechi ministru al culturii Do F’’king Something!
Restructurați instituțiile de arte ale spectacolului, toate (și cele susținute de primării/CJ/Etc), scoateți-le din sistemul aberant de angajări pe viață, de salarizări pe vecie și pe vechime, din formele de organizare actuale și făceți-i pe managerii ăia să managerieze=să răspundă (nu să șteargă comentariile negative de pe FB), nu doar să cerșească bani la minister, iar dacă nu le iese, amenință cu greva. Faceți o strategie (nu inepțiile pe care le tot mestecă unii de la cercetări și băgări în seamă! Vorbiți cu Christian Badea, construiți ceva care să rămână, cum alții au făcut Ateneul Român, Teatrul din Iași….. Noroc cu TNOM-ID-ul că ajungeam în Guiness Book ca țara care n-a mai construit o sală de spectacole în 32 de ani. Sau, peste alți 25 de ani, vom constata că e la fel de actual:
„Ce folos din cărți despre domnitorii morți? Tot ce ți se cere azi e să fii nul... Ah, ce frumos! Viitorul luminos li se-arată celor idioți! Deci, fi supus față de cel mai sus pus. Nu uita că țara te vrea prost ”
Versuri: Florin Dumitrescu Compoziție: Sarmalele reci
Credit foto: „L'Asinaria: o alegorie a prostiei” 1564, Michele Crecchi Lucchesi, Gravură. Proprietar George al III-lea, regele Regatului Unit (1738-1820), Royal Trust Collection. Gravură inspirată de „L Asinaria” piesă comică scrisă de Titus Maccius Plautus (c.254-184 î.Hr.)
Explicație: Ruinele din fundal au fost identificate drept Forumul lui Nerva din Roma, iar subiectul a fost interpretat ca arătând modul în care lipsa de respect pentru arte și științe constituie o amenințare pentru civilizație.
