O investigație a BBC a scos la iveală cum deșeurile britanice sunt transportate ilegal în România și aruncate. Autoritățile române spun că transporturile, etichetate drept bunuri second-hand, erau într-adevăr doar niște gunoaie fără valoare destinate depozitului.

Ancheta lui Angus Crawford in RomaniaFoto: Captura BBC

Din această așa-numită infracțiune a deșeurilor pot fi obținute milioane - pentru că este mai ieftin să trimiteți gunoiul în străinătate și să-l arunci, decât să plătești pentru a-l elimina în mod corespunzător acasă, spune BBC.

Jurnalistul BBC Angus Crawford merge pe un câmp unde se ard seară de seară deșeuri de toate felurile și rămâne uimit de praful negru rezultat care acoperă pământul.

Administratorii gropilor de gunoi nu recunosc că e vorba de gunoi adus din străinătate, iar un secretar de stat dă vina pe autoritățile britanice care ar trebui să se străduiască mai mult fiindcă ”România face ce poate”. Autoritățile recunosc că cele mai multe deșeuri aduse din străinătate ajung în preajma Capitalei.

Guvernul României a cerut Marii Britanii să facă mai mult pentru a elimina acest comerț ilegal.

Urmărește ancheta lui Angus Crawford de la BBC din România:

Ministrul Mediului, despre deşeurile trimise din alte state în România: Există acest fenomen, nu-l neagă nimeni. Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu / Ministrul anunţă schimbări legislative

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat joi seară, la Antena 3, că autorităţile române vor adopta o Hotărâre de Guvern care va limita numărul de puncte de trecere a frontierei care vor putea fi tranzitate de către mijloace de transport încărcate cu deşeuri reciclabile, el arătând că, potrivit legislaţiei, alt tip de deşeuri nu poate face obiectul exporturilor sau importurilor între statele UE.

Conform ministrului Mediului, în România se aduc cantităţi de deşeuri reciclabile şi din România se exportă astfel de deşeuri, existând, la nivelul Uniunii Europene, o Directivă care obligă statele membre să permită comerţul cu astfel de materiale.

"În România problema apare în momentul în care aceste cantităţi nu sunt urmărite pe traseu şi nu avem o trasabilitate clară a acestora şi nu ştim dacă ajung la reciclare, dacă ajung la o companie autorizată să desfăşoare o activitate legală de reciclare a materialelor respective. (...) Dinainte să pice guvernul precedent am avut Hotărâre de Guvern pregătită cu cele 15 puncte de trecere a frontierei care se stabilesc pentru a fi limitat numărul acestora, unde poate intra material reciclabil în România, pentru reciclare, pentru că deşeu în sensul adevărat al cuvântului nu are voie să plece din niciun stat membru în alt stat membru, pot pleca doar cantităţi de materiale reciclabile”, a declarat Tanczos Barna, joi seară, la Antena 3.

El a menţionat că, pe lângă limitarea numărului de puncte de trecere a frontierei pe unde pot intra materiale reciclabile, Hotărârea de Guvern care urmează a fi adoptată va stabili trasabilitatea obligatorie de la graniţă până la locul unde se va face reciclarea, pentru a elimina posibilitatea ca autocamioanele încărcate cu deşeuri să se poată deplasa fără GPS. Administraţia Fondului pentru Mediu va fi instituţia care va urmări cantităţile care intră şi se va asigura că acestea sunt corelate cu capacitatea de reciclare a firmelor la care deşeurile ar trebui să ajungă.

Conform ministrului, în ciuda legislaţiei, se întâmplă ca unele firme să încerce să introducă în România alte tipuri de deşeuri. În acest context, de la începutul acestui an s-au făcut peste 2.400 de controale ale Gărzii de Mediu pe tema deşeurilor care intră în ţară, iar peste 140 de transporturi au fost întoarse de la graniţă, existând dosare penale deschise şi persoane deferite justiţiei în aceste dosare.

"Există acţiuni concertate ale autorităţilor pentru a opri acest fenomen. (...) Există acest fenomen, nu-l neagă nimeni, este o luptă continuă împotriva celor care fac asemenea ilegalităţi. Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu”, a afirmat ministrul Mediului.