CM Tenis de masă (juniori): Ultimii români au fost eliminați în sferturi - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3575joi 20 ian 2022

CM Tenis de masă (juniori): Ultimii români au fost eliminați în sferturi

de Silviu Dumitru Marţi, 7 decembrie 2021, 23:59
- a A+
Imagine
​Ultimii trei reprezentanți ai României au pierdut în sferturile de finală ale probelor de simplu, marţi, la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Vila Nova de Gaia (Portugalia), informează Agerpres.


La Under-19, la simplu masculin, Darius Movileanu a fost întrecut de polonezul Samuel Kulczycki cu 4-1, în sferturi, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

În proba similară feminină, Ioana Sîngeorzan a pierdut cu 0-4 sfertul cu japoneza Miyu Kihara.

Şi Bianca Mei-Roşu s-a înclinat în sferturi, la simplu feminin, Under-15, cu 3-4 în meciul cu Suhana Saini (India).

România a rămas cu patru medalii, una de argint şi trei de bronz. Argintul a fost obţinut la dublu mixt, Under-15, de Iulian Chiriţă şi Bianca Mei-Roşu, iar medalii de bronz au fost câştigate de Darius Movileanu şi Eduard Ionescu, la dublu masculin (Under-19), Iulian Chiriţă şi Dragoş Bujor, la dublu masculin (Under-15), şi de echipa feminină Under-19 (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, Bianca Mei-Roşu).

România a participat cu 12 jucători la Mondialele de juniori, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Andrei Tomica, respectiv Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, la Under-19, Iulian Chiriţă, Dragoş Bujor, Luca Oprea, Horia Ursuţ, respectiv Bianca Mei-Roşu, la Under-15.


142 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza