Antonio Guterres: Închiderile de frontiere din cauza COVID-19 sunt "injuste, punitive şi ineficiente" - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3614sâmbătă 22 ian 2022

Antonio Guterres: Închiderile de frontiere din cauza COVID-19 sunt "injuste, punitive şi ineficiente"

de N.O. Miercuri, 1 decembrie 2021, 22:08
- a A+
Imagine
Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt "profund injuste, punitive şi ineficiente", a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, făcând apel la favorizarea testelor pentru călători, relatează AFP, potrivit
Agerpres.


"Cu un virus cu adevărat fără frontiere, restricţiile de călătorie care izolează o ţară sau o regiune nu sunt numai profund injuste şi punitive, ele sunt ineficiente", a declarat el în cadrul unui briefing de presă, denunţând "scandalul" unei condamnări a Africii pentru că nu este suficient vaccinată.

Evocând Africa de Sud, care a semnalat apariţia Omicron pe 24 noiembrie şi a văzut frontierele închizându-se pentru cetăţenii săi, şeful ONU a estimat că ţările nu trebuie să fie "pedepsite colectiv pentru că au identificat şi au împărtăşit informaţii ştiinţifice şi sanitare cruciale cu lumea".

Este "injust" şi "imoral", a subliniat el.

Prezent alături de el, preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, a denunţat şi el "stigmatizarea care nu se justifică" a continentului african.

"Pentru că a fost transparentă (...), întreaga Africă australă a suferit sancţiuni", a spus el, referindu-se la închiderea frontierelor pentru cetăţenii săi.

"Mai puţin de 6% dintre africani sunt vaccinaţi", a precizat el, făcând apel la solidaritate internaţională pentru sporirea protecţiei continentului.

"Fac apel la toate guvernele să ia în calcul mai degrabă teste repetate pentru călători, precum şi alte măsuri adecvate şi cu adevărat eficiente", a spus la rândul său Antonio Guterres. "Este singurul mijloc de a reduce riscul de transmitere permiţând deplasările şi activitatea economică", a adăugat el.

Noua tulpină de COVID-19 a fost descoperită pe toate continentele, dar europenii par cel mai afectaţi şi au început, la fel ca alte ţări din lume, să înăsprească in nou restricţiile sanitare, cu controale la frontiere, interdicţii de călătorie în Africa australă şi portul obligatoriu al măştii în mijloacele de transport şi magazine.


1801 afisari



Are dreptate
Tokeniza. Din carne de vake. [utilizator], Miercuri, 1 decembrie 2021, 22:09
+10/10
Deja aceasta tulpina se transmite comunitar si e culmea ca Europa, cea mai afectata de ea, inchide granitele...
La fel si cu lockdown-urile
Idiotul_fUtil [utilizator], Miercuri, 1 decembrie 2021, 22:12
+6/12
La fel si cu certificatul verde care permite unui numar mare de persoane sa se plimbe de colo colo imprastiind carcalacul.
inca 4 comentarii comenteaza