Coronavirus în România - Date complete: 85% din cei morți de COVID în ultima zi nu erau vaccinați / Aproape 1.100 de bolnavi sunt în stare gravă la spital. Câți dintre ei sunt vaccinați - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3575joi 20 ian 2022

Coronavirus în România - Date complete: 85% din cei morți de COVID în ultima zi nu erau vaccinați / Aproape 1.100 de bolnavi sunt în stare gravă la spital. Câți dintre ei sunt vaccinați

de C.V. Miercuri, 1 decembrie 2021, 13:01
- a A+
Imagine
Nu mai puțin de 1.141 cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. În ultima zi au fost raportate 17.639 de teste efectuate în ultima zi - 7.726 teste RT-PCR și 9.913 teste rapide antigen - ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 6,47%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au fost 89 de decese, dintre care 10 anterioare. Dintre cei morți de COVID, 76 erau nevaccinați.


Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.780.808 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.348 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.689.184 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 23 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 56.618 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.11.2021 (10:00) – 01.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 89 de decese (47 bărbați și 42 femei), din care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 89 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 la categoria de vârstă peste 80 ani.

85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Neamț, Vâlcea, 7 în luna octombrie 2021 și 3 în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 79 de decese.

Din totalul de 89 de pacienți decedați, 76 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Cei 13 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.998. Dintre acestea, 1.121 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.121 pacienți internați la ATI, 108 au certificat care atestă

vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 118 sunt minori, 110 fiind internați în secții și 8 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.730.924 de teste RT-PCR și 5.306.112 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.726 de teste RT-PCR (3.660 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.066 la cerere) și 9.913 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 32.500 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.910 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.552 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.


6863 de afisari



Cati dintre cei trecuti prin boala...
andipetre [utilizator], Miercuri, 1 decembrie 2021, 15:25
+12/14
...dar nevaccinati s-au reinfectat si cati au murit? E o omisiune importanta din statisticile prezentate aici.
Nu se mai termina astia?
Forester [utilizator], Miercuri, 1 decembrie 2021, 15:33
+9/13
Pana cand o sa o tinem cu "vaccinatii" la chiuveta? Ca daca e sa credem toti postacii vaccinisti, ca si in acest caz, vreo 30% dintre vaccinati sunt la chiuveta (15% vs media de pana acum de 10%). Adica peste 1 milion jumate de persoane vaccinate la chiveta. Nu ti se pare ca aberezi?
inca 4 comentarii comenteaza